MENIU

DEZVĂLUIRILE unei angajate CNA: LAURA GEORGESCU e INTERESATĂ DE REALITATEA TV, categoric

ANGAJATĂ CNA: Doamna LAURA GEORGESCU eINTERESATĂ DE REALITATEA TV, categoric

O angajată CNA a declarat, marţi, că Laura Georgescu, şefa CNA, este interesată de anumite posturi de televiziune. "Doamna e interesată de Realitatea TV, categoric. Au fost analizate sub lupă toate declaraţiile", a spus angajata CNA.

”Eu nu pot să îi cer demisia pentru că sunt funcţionar public. Îmi doresc toate organismele statului, respectiv parlamentul, guvernul care a numit-o pe doamna Georgescu, să ia act de toate sesizările făcute, să ţină cont de nişte angajaţi care au fost terorizaţi la serviciu, care au fost ţinuţi peste program. Pe doamna Georgescu o interesa portretul ei, cum e văzută de anumite posturi TV, mai cu seamă criticile care au venit tardiv. Colegii din presă care veneau la CNA ştiau toate aceste lucruri. Lucrez în direcţia de monitorizare de 9 ani de zile şi cred că o fac foarte bine. Pe mine m-a jignit. M-a împiedicat să particip la concursul pentru postul de director la monitorizare. M-a trimis la psihanalist. Monitorizarea e o muncă de mare uzură", a declarat angajata CNA.

Angajata mai spune că sunt puşi să monitorizeze excesiv anumite posturi: "Doamna e interesată de Realitatea TV, categoric. Au fost analizate sub lupă toate declaraţiile. Realitatea TV, B1, Naşul TV, toate posturile care o criticau pe doamna Georgescu".

Întrebată dacă anumite posturi sunt favorizate, angajata CNA a răspuns: "La Antena 3, au intrat rapoarte la calup. Sunt cele mai multe reclamaţii la ora actuală".

Laura Georgescu, şefa CNA: NU DEMISIONEZ, am respectat legea

Şefa CNA, Laura Georgescu, nu vrea să renunţe la scaunului pe care îl ocupă. Aceasta a vorbit cu presa pentru prima dată de când Realitatea TV a făcut publice o serie de înregistrări în care este surprinsă ameninţând angajaţii sau vorbind despre favoruri făcute unor patroni de presa. 

"Nu îmi este frică şi nu cedez la presiuni, nici măcar politice. Sunt un om care a respectat legea, care nu a făcut nimic împotriva instituţiei şi care nu cedează la presiuni politice pentru ca nu îi este frică", a declarat Laura Georgescu.

"Deocamdată, mă bazez că Realitatea TV va pune înregistrările la dispoziţia organelor abilitate care trebuie să constate cine le-a făcut, în ce scop, când le-a făcut, unde le-a făcut şi care este conţinutul lor integral. De asemenea, să probeze caracterul legal al lor", a mai spus Georgescu.

PDL cere demisia şefei CNA, Laura Georgescu, după dezvăluirile de la Realitatea TV

PDL cere revocarea Laurei Georgescu din fruntea CNA. Acest lucru este posibil dacă premierul Victor Ponta va emite o ordonanţă de urgenţă pentru a completa legea audiovizualului cu posibilitatea revocării din funcţie a membrilor CNA. În caz contrar, parlamentarii PDL, alături de liberali, vor continua procesul de strângere de semnături în Parlament pentru a iniţia modificarea legii.

Mai multe articole despre:
guvern preşedinte CNA angajat Laura Georgescu