MENIU

Dezvăluiri uluitoare despre cazul Caracal. Cum a cedat Gheorghe Dincă

Detalii uluitoare din ancheta cazului de la Caracal! Psihologul criminalist Dorin Dumitran a vorbit despre cât de dificil a fost să îl convingă pe Gheorghe Dincă să vorbească.

 

„Este un individ rezistent și nu de puține ori a încercat să-i pună pe anchetatori pe piste false”.

Așa a fost descris presupusul criminal de la Caracal de profilerul Dorin Dumitran care a reușit să intre în mintea acestuia, la un seminar despre psihologia judiciară în procesul penal.

Profilerul școlit de FBI a spus că a fost nevoie de 60 de ore de audieri și analize pentru a-l face pe Dincă să vorbească. Dumitran a refuzat, însă, o descriere mai amplă, pentru că dosarul este încă în lucru.

Psihologul criminalist Dorin Dumitran a interogat zeci de criminali în cariera sa, dar despre cazul Dincă spune că s-a simțit ca la duel: și-a propus să câștige. El a descris despre cât de complicat a fost să intre în lumea lui Gheorghe DIncă. 

„Piatra de încercare a fost acest ultim dosar, Caracal. Sper să nu mai am unul similar, în acest an. În afara de cele peste 60 de ore de filmări și audieri și de luptă cu el, în noiembrie a cedat”, a declarat Dumitran.

Profilerul a dezvăluit, în premieră, la care replică a cedat presupusul criminal din Caracal.

„Pentru că i-am zis așa:

`Ori mor eu, ori mori tu, matale!`

`Domn` profesor, că nu se poate`.

`Bre, ori mori matale, ori mor eu, dar eu nu mor!`

`Bine, domn` profesor, gata, asta este.

` A durat foarte mult, ăsta este materialul uman”, a povestit Dorin Dumitran.

Comisarul-șef Dorin Dumitran a fost chemat  în sprijin de  colegii lui care au descins în Caracal la finalul lunii iulie, în vinerea de 26 iulie.

Polițiștii trebuiau să afle ce este în mintea lui Gheorghe Dincă, mecanicul de 66 de ani acuzat de fapte greu de imaginat.

Dincă este acuzat de uciderea Alexandrei Măceșanu, de 15 ani, dispărută de acasă pe 24 iulie, și a Luizei Melencu, de 18 ani, dispărută de acasă pe 14 aprilie.