MENIU

Dezvăluire cutremurătoare în cazul liceanului din Timişoara care a ucis un coleg.Cum venea la şcoală

<p>Violul din Vaslui: Declaraţii uimitoare ale sătenilor: "Ăsta nu e viol. E o greşeală a tinereții"</p>

Un elev de 17 ani din Timişoara a fost arestat săptămâna trecută după ce l-a înjunghiat mortal, în apropierea şcolii, pe un tânăr cu cinci ani mai mare. Motivarea sentinţei de arestare scoate la iveală faptul că elevul de 17 ani purta la şcoală un cuţit de vânătoare de 17 cm şi adopta un comportament violent.

O ciocnire pe holurile Liceului Energetic din Timişoara a dus la o crimă, cel acuzat de omor fiind un elev de 17 ani.

Totul a început după ce tânărul de 17 ani, C.F., s-a ciocnit pe holul şcolii cu un alt elev. Supărat, acesta din urmă şi-a chemat în ajutor şi alţi prieteni şi după ore l-au aşteptat pe tânărul de 17 ani pentru a-şi regla conturile. În altercaţie, elevul de 17 ani a scos cuţitul şi l-a înjunghiat pe un tânăr de 22 de ani, venit să îi ia apărarea elevului cu care C.F. era în conflict.

Motivarea sentinţei de arestare a lui C.F. scoate la iveală faptul că tânărul a acţionat cu sânge rece, lovind victima cu două lovituri de cuţit, atât din faţă, cât şi din spate. Acelaşi document mai arată că arma crimei este un cuţit de vânătoare de 17 centimetri, scrie adevărul.ro.

„Inculpatul a utilizat un cuţit ce poate fi consdierat ca o armă letală (cuţit de vânătoare de mari dimensiuni, cu o lamă de 17 cm), şi nu s-a limitat la aplicarea unei singure lovituri, pe corpul victimei fiind descoperite leziuni atât în faţă, cât şi în spate. De asemenea, nu trebuie omisă împrejurarea că întreaga agresiune s-a petrecut în în plină stradă, în prezenţa mai multor tineri, în apropierea unei şcoli”, a arătat judecătorul care l-a arestat pe elevul acuzat de omor.

Magistratul a mai subliniat faptul că o dovadă a pericolului pe care îl reprezintă elevul este şi faptul că acesta mergea la cursuri înarmat cu cuţitul de vânătoare de mari dimensiuni.

„Inculpatul CF este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de omor, una dintre cele mai grave infracţiuni. Apoi, există date potrivit cărora inculpatul adoptă un comportament violent în şcoală, a venit înarmat la cursuri, aducând în incinta şcolii unde învaţă copii o armă de mari dimensiuni şi a efectuat demersuri, după săvârşirea faptei, pentru a scăpa de această armă folosită la săvârşirea faptei.

În acest context, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că inculpatul se află într-o situaţie excepţională, care justifică luarea măsurii arestului preventiv împotriva sa, această măsură fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse şi cu efectele pe care privarea sa de libertate le va avea asupra personalităţii sale”, a mai arătat judecătorul în sentinţa de arestare.

Hotărâre de plasare în arest preventiv a elevului acuzat de crimă a fost contestată la Curtea de Apel, dar magistraţii de aici au menţinut sentinţa, tânărul rămânând după gratii în următoarele 30 de zile.