MENIU

Dezastrul din piețele bucureștene: Controalele ANPC, încheiate cu suspendarea activității a 14 comercianți și o ploaie de amenzi

Piața Rahova. Foto: administratiapietelor5.ro

Comisariatele pentru Protecţia Consumatorilor din cele şase sectoare ale Bucureştiului au desfăşurat, pe 26 aprilie, 55 de acţiuni de control, pentru a verifica respectarea prevederilor legale din domeniu, la societăţile comerciale din pieţele Floreasca, Delfinului, Sălăjan, Reşiţa, Rahova şi Orizont, în urma cărora au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor la 14 operatori economici şi au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum de 139.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, citat de Agerpres, în urma reorganizării ANPC, în regiunea Bucureşti-Ilfov, cea mai mare regiune a ţării, din punctul de vedere al numărului de consumatori şi de operatori economici, Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor va conţine şapte comisariate subordonate, câte unul pentru fiecare sector al Capitalei şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov.

În acest context, pe data de 26.04.2023 Comisariatele pentru Protecţia Consumatorilor din cele 6 sectoare ale Bucureştiului au desfăşurat 55 acţiuni de control pentru a verifica respectarea prevederilor legale din domeniu, la societăţile comerciale care activează în 6 dintre cele mai cunoscute pieţe din oraş, câte una din fiecare sector, respectiv Pieţele Floreasca, Delfinului, Sălăjan, Reşiţa, Rahova şi Orizont.

În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat, până în acest moment, verificările fiind încă în desfăşurare, la 31 de operatori economici, următoarele sancţiuni: 25 amenzi contravenţionale în cuantum de 139.000 lei; 19 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare totală de peste 35.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 14 operatori economici.

Operatorii economici opriţi temporar de la funcţionare au fost: Josan Sermar SRL - sector 1; Fresh Meat Service SRL - sector 1; Margal Salon SRL - sector 2; Sweet Kids SRL - sector 2; PI Smaranda Codiţă - sector 2; Lux Pan IMPEX - sector 2; Baking & Pastry SRL - sector 3; Lazăr P. Gheorghe SRL - sector 3; Emprod SRL - sector 3; SC Semiluna Pan SRL - sector 5; Salon Igiena SRL - sector 5 (serviciul de cosmetică); SC Roxiti SRL - sector 5 (spaţiul de depozitare); Dumicom Prodex SRL - sector 6 şi Carmangeria Godac SRL - sector 6 (spaţiu frigorific).

Printre cele mai importante abateri constatate sunt: comercializarea unor preparate sau produse alimentare preambalate fără elemente de identificare privind stabilirea încadrării a datei limite de consum sau informaţiile de pe etichetă traduse în limba română; lipsa informării cu privire la ingredientele folosite în preparate şi alergeni; comercializarea unor produse alimentare cu data limita de consum depăşită; comercializarea unor produse fără elemente de identificare; lipsa preţurilor de vânzare a unor produse expuse la comercializare; folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf, impurităţi, rugină, cu chedere murdare/depreciate/rupte; prezenţa insectelor moarte (muşte, gândaci); nerespectarea condiţiilor de păstrare şi depozitare; schimbarea stării termice iniţiale a unor produse; lipsa documentelor de atestare/verificare metrologică a cântarelor; existenţa pavimentului neigienizat, deteriorat; utilizarea ustensilelor de bucătărie neprofesionale şi a bureţilor de sârmă; lipsa informării, prin intermediul etichetelor, asupra ingredientelor cu potenţial alergen; folosirea unor agregate de bucătărie uzate, grăsime solidificată arsă, reziduuri alimentare; depozitare necorespunzătoare în contact direct cu pavimentul a băuturilor; nerespectarea temperaturii de păstrare recomandate de producător; comercializarea unor produse alimentare la temperatura mediului ambiant; peşte expus spre comercializare fără gheaţă sau cu gheaţă topită; comercializarea unor produse alimentare cu arsuri de congelare; lipsa menţiunii cu privire la ţara de origine a produselor comercializate; folosirea unor navete din material plastic cu un grad avansat de uzură; lipsa registrului de sterilizare a instrumentelor şi a certificatelor de mentenanţă sterilizator, în saloane de cosmetică; folosirea unor prosoape deteriorate, a benzilor de sterilizare expirate, a declaraţiilor produselor biocide, în saloane de cosmetică; utilizarea de produse cosmetice cu termen de valabilitate depăşit; lipsa vapoforului, a combinei cosmetice, în saloanele de cosmetică; lipsa Regulamentului de Ordine Interioară în săli de fitness; lipsa butonului de panică la saună şi a instrucţiunilor de utilizare a acesteia; lipsa unor autorizaţii de funcţionare (document de înregistrare sanitară veterinară, primărie etc.); comercializarea unor produse textile fără informaţii traduse în limba română; comercializarea unor jucării menţionate pe sistemul de alertă rapidă al UE, Rapex, şi a unor jucării fără informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă.

Mai multe articole despre:
anpc piata piete bucuresti agenti economici amenzi