DEZASTRU la simularea Evaluării Naționale: Doar 44% dintre elevi au luat peste 5
Peste 44 la sută dintre elevii care au fost la simularea evaluării naţionale au medii între 5 şi 10, cu 6,63 la sută mai puţini decât anul trecut, iar şapte elevi au obţinut medii de 10, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei, sâmbătă, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, 44,05 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea evaluării naţionale, au obţinut note peste 5. La simularea din acest an, rata de prezenţă s-a situat la 90,71 la sută din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, iar 166.498 de elevi au participat la toate probele.
Cele mai multe medii sunt între 5 şi 5.99 (22.422), între 6 şi 6,99 sunt 19.109 medii, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv şapte medii de 10, se mai spune în acelaşi comunicat.
În ceea ce priveşte rezultalele pe discipline, reprezentanţii ministerului Educaţiei au transmis "că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă - 90,71%) la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă - 90,20%) la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obţină note peste 5".
ŞTIREA INIŢIALĂ
Un număr de 50.920 de elevi de clasa a VIII-a reprezentând 30,58% au obținut medii peste 5 la simularea Evaluării Naționale, a informat vineri Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, printr-un comunicat de presă.
"La nivel național, 50.920 de elevi (30,58%) au obținut medii peste 5 la simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a", se arată în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, procentul notelor peste 5 la simularea Evaluării Naționale susținută de elevii claselor a VIII-a este de 60,54% la proba de Limba și literatura română, iar la matematică de 32,60%.
Rata de prezență s-a situat la 90,71%: din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, 169.632 de elevi au participat la toate probele.
"În ceea ce privește rezultalele pe discipline, se constată că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezență de 90,71%) la proba de Limba și literatura româna, respectiv 32,60% (prezență de 90,20%) la matematică", afirmă MENCȘ.
La proba de Limba și literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenți, circa 76% au reușit să obțină note peste 5.
Pe tranșe de medii, se înregistrează următoarea situație statistică: 22.422 de medii între 5 și 5,99, 19.109 medii între 6 și 6,99, 15.985 de medii între 7 și 7,99, 11.989 de medii între 8 și 8,99, 3.850 de medii între 9 și 9,99, respectiv 7 medii de 10.
Statistic, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală — 46,29% (rata prezență — 90,10%), urmată de Brăila — 42,42% (rata prezenta — 76,61%) și Cluj — 40,62% (rata prezenta — 91,37%).
Cele mai mici note s-au înregistrat în județele Vaslui — 19,32%, Călărași — 21,78% și Botoșani — 21,95%. În aceste județe prezența a fost, în medie, de aproximativ 90%.
MENCȘ reamintește că rolul simulărilor, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat, este unul reglator, în sensul identificării de către elevi, profesori și părinți, a nivelului real de pregătire atins până la momentul testelor pentru că, mai apoi, să se poată stabili planuri remediale individuale.
Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare județene măsuri remediale adecvate, în vederea unei mai bune pregătiri a elevilor din clasa a VIII-a.
Printre aceste măsuri se numără realizarea unei diagnoze clare a situației la nivelul fiecărui județ/ al fiecărei școli, analiza, în cadrul ședințelor cu directorii, a rezultatelor obținute de fiecare scoală, la simularea evaluării naționale, alaborarea de către fiecare scoală a graficului de pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare națională și monitorizarea acțiunilor stabilite, de către inspectoratul școlar, analiza rezultatelor în cadrul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice și al consiliilor profesorale, implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul școlii, după orele de curs.
Alte măsuri se referă la personalizarea traseului de învățare pentru elevii cu probleme deosebite care au obținut rezultate slabe la simularea evaluării naționale, efectuarea temelor diferențiate pentru asigurarea individualizării învățării.
Totodată, Ministerul Educației anunță inspecții școlare de specialitate la nivel național, care se vor desfășura pe toată perioada de dinaintea evaluărilor naționale și vor urmări aplicarea planurilor remediale la nivelul unităților de învățământ. Aceste inspecții vor fi realizate de inspectorii de specialitate din cadrul MENCS și de cei din inspectoratele școlare.
Pe de altă parte, Ministerul Educației a solicitat Institutului de Științe ale Educației (ISE) o analiză riguroasă a rezultatelor obținute la simularea EN VIII, astfel încât diagnoza rezultată la nivel național să conducă la politici publice destinate îmbunătățirii situației elevilor din învățământul gimnazial.