MENIU

Dezastru în Bucureşti după ploaia îngheţată. Ce-au văzut locuitorii

<p>Ploaia inghetata a facut ravagii in Capitala. In imagine, strada Padesu, din sectorul 4</p>
<p>Ploaia inghetata a facut ravagii in Capitala. In imagine, strada Padesu, din sectorul 4</p>

Bucureştiul este scena unor imagini incredibile, după fenomenul numit ploaia îngheţată (freezing rain), care a lovit puternic Capitala.

Mulţi locuitori ai Capitalei au avut o privelişte de coşmar astăzi, în urma fenomenului numit ploaia îngheţată (freezing rain), care a făcut ravagii.

În sectorul 4, mai precis pe strada Padeşu, un copac s-a rupt şi a căzut chiar în faţa uşii de intrare în bloc. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. VEZI AICI IMAGINI! 

Dar lucrurile nu s-au oprit aici: sunt probleme în toată Capitala, din cauza crengilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil şi pe reţeaua de contact a tramvaielor şi troleibuzelor. De altfel, linia tramvaiului 41 a fost blocată la Piaţa Crângaşi.

Totodată, ploaia îngheţată viscolul şi zăpada au provocat tragedii şi accidente în lanţ în toată România. Au fost semnalate maşini care s-au răsturnat sau au ajuns în şanţuri, iar tirurile s-au blocat în coloane. De asemenea, gheaţa a rupt cabluri electrice şi a lăsat în întunericmai multe sate.

În plus, poleiul cauzat de ploaia îngheţată (freezing rain) a provocat în ultimele ore închiderea a două sectoare de autostradă şi restricţionarea tonajului pe două sectoare de drum naţional. Un alt sector de drum naţional rămâne închis din cauza depunerilor de zăpadă şi a viscolului.

CE ESTE PLOAIA ÎNGHEŢATĂ

Ploaia înghețată, care i-a luat prin surprindere pe români, este un fenomen care se produce atunci când picăturile de apă îngheață aproape instantaneu la contactul cu solul. Concret, atunci când plouă, iar picăturile de ploaie ating solul sau orice obiect aflat pe sol, apare fenomenul numit freezing rain.

Ploaia îngheţată este un fenomen extrem de periculos pentru cei care se deplasează pe jos, dar şi pentru conducătorii de autovehicule, fiindcă pe carosabil se formează o pojghiță de gheață. Mai mult decât atât, pe trotuare se formează un strat de polei care pune în pericol deplasarea pietonilor.