Deţinuţii închiși în condiţii mizerabile vor fi eliberaţi mai repede
Veşti bune pentru deţinuţi! Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege care va permite deţinuţilor eliberarea mai rapidă din închisoare dacă sunt închiși în condiții improprii.
Potrivit proiectului propus de Ministerul Justiţiei, pentru fiecare lună executată în condiţii necorespunzătoare, fiecărui deţinut i se vor scădea trei zile din pedeapsă.
Propunerea a venit în contextul supraaglomerării din penitenciare şi este menită să-i recompenseze pe deţinuţii care au fost închişi în celule care nu respectă normele internaţionale. Mai exact, într-un spaţiu mai mic de trei metri pătrați pentru fiecare deținut.
Prevederea se va aplica retroactiv începând cu 24 iulie 2012, inclusiv pentru cei aflaţi în detenţie preventivă, şi chiar dacă cele 30 de zile nu sunt consecutive. Însă NU şi pentru perioadele petrecute de deţinuţi în spitalele sau unităţile sanitare ale penitenciarelor.
Acest beneficiu va fi acordat din oficiu, numărul celor care vor avea parte de această scutire fiind stabilit de o comisie specială.