Detalii noi despre dubla crimă de la Iaşi. Care a fost ultima conversatie a tânărului ucis. Ce a descoperit medicul legist
Înregistrarea a ajuns şi la oamenii legii, pentru a fi analizată. Conversaţia a avut loc în seara zilei de 8 decembrie 2021, iar medicul legist a stabilit că decesul celor doi tineri ar fi avut loc cel mai devreme pe 9 decembrie 2021, în jurul orei prânzului.
Apar informaţii noi în cazul dublului asasinat de la Iaşi, unde doi tineri au fost găsiţi fără suflare în vila în care locuiau cu chirie.
Potrivit unor surse ale presei locale din Iaşi, ultimele momente din viaţa lui Youssef Jniyah, ar fi fost surprinse chiar înainte de a fi ucis.
Apropiaţi de-ai studentului marocan au relatat anchetatorilor că ultimele cuvinte ale lui Youssef Jniyah ar fi fost: „Sami este foarte beat!…”
De altfel, înregistrarea a şi ajuns la oamenii legii din Iaşi, pentru a fi analizată.
„Este vorba despre o ultimă conversaţie avută de Youssef Jniyah cu o femeie, o cunoştinţă de-a sa.
În cadrul conversaţiei, care a avut loc pe data de 8 decembrie 2021, în jurul orei 21:30, acesta a spus: «Sami este foarte beat!»
După aceea s-au auzit lovituri, iar, mai apoi, nimic. Dovada a fost depusă la Poliţie”, au menţionat sursele citate de bzi.ro.
Acel „Sami” la care făcea referire student marocan ar fi Ahmed Sami El Bourkadi, principal suspect în caz.
Amintim faptul că marocanul Youssef Jniyah şi prietena acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, au fost găsiţi morţi, sâmbătă, 11 decembrie 2021, în vila în care locuiau cu chirie, în cartierul Moara de Vânt din Iaşi.
Descoperirea şocantă a fost făcută de poliţişti, care au fost informaţi de familia băiatului cu privire la posibila dispariţie a acestuia.