MENIU

Despescu (IGPR): Verificările de la IPJ Brașov au fost făcute în cazul Godină

<p>Scandalul Godină. Decizia de ultimă oră luată de şeful IPJ Braşov, Ioan Aron</p>

O echipă de control a efectuat verificări la Brașov în cazul sesizărilor făcute de agentul șef Marian Godină iar toate informațiile apărute ulterior vor fi înaintate parchetului, a precizat, vineri, inspectorul general al Poliției Române, Bogdan Despescu.

"Echipa de control a efectuat verificări pentru agentul Godină, toate celelalte aspecte care au venit ulterior semnalării în cauză vor fi înaintate spre competentă soluționare aceluiași organ de parchet", a răspuns Despescu, cu prilejul ședinței de bilanț a activității Poliției Române pe 2015, întrebat de jurnaliști dacă controlul de la Brașov a fost doar în cazul lui Godină, scrie Agerpres.

El a precizat că acel control a fost trimis ca urmare a semnalărilor din presă.

"Vizavi de cazul de la Brașov, fac precizarea că acel control a fost trimis de inspectorul general al Poliției Române, urmare a semnalărilor din presă. Controlul a stabilit aspecte de natură penală semnalate de agentul respectiv, fapt pentru care am înaintat pentru competentă soluționare la Parchetul Judecătoriei Brașov. În concluzia respectivă se face referire la aspecte care pot atrage răspunderea penală, urmare a semnalării agentului. Lăsăm parchetul să se pronunțe cu privire la această cauză", a spus șeful IGPR.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Postolache Florin Nicolae, a declarat miercuri într-o conferință de presă că așteaptă raportul de la IGPR în cazul agentului șef Marian Godină și, în funcție de datele din raport, vor fi efectuate încadrările juridice corespunzătoare și se va dispune începerea urmăririi penale și vor fi demarate cercetările.

Raportul de control al IGPR a fost întocmit după un control efectuat marți la sediul IPJ Brașov de către Direcția de Control Intern al IGPR.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a fost sesizat de către Direcția Control Intern, care a efectuat verificări privind "posibila săvârșire a unor infracțiuni în legătură cu serviciul de către șefii profesionali' ai agentului șef Marian Godină, în legătură cu "presupuse intervenții în afara cadrului legal, în sensul favorizării unei persoane ce a fost sancționată contravențional".

Mai multe articole despre:
IGPR Marian Godina bogdan despescu