MENIU

Descoperire șocantă, în vârful unui deal din Apuseni: stătea acolo de 5.000 de ani

Un cimitir vechi de 5.000 de ani a fost descoperit de arheologi în vârful unui deal din Apuseni. 

Parcul arheologic se află la câteva sute de metri de Transalpina de Apuseni, drum judeţean aflat în plin proces de modernizare. 

În zona studiată au fost descoperit 12 morminte.

"Săpăturile au scos la iveală nişte vestigii spectaculoase, pe care ne aşteptam să le găsim, iar altele s-au constituit ca o surpriză deplină şi reprezintă din multe puncte de vedere o premieră pentru arhitectura funerară de la începutul Epocii Bronzului în spaţiul Carpatic. Prin analizele cu izotopi de stronţiu vor putea fi determinate legăturile genetice dintre populaţiile preistorice din zona Munţilor Apuseni şi zonele georgrafice mai apropiate sau mai depărtate şi din acest punct de vedere rezultatele vor fi o premiere şi vor aduce elemente interesante şi importante", a declarat arheologul Horia Ciugudean, coordonatorul proiectului.

Autorităţile intenţionează să transforme zona într-una de interes turistic, în condiţiile în care finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumului va aduce în zonă un numar ridicat de vizitatori.