MENIU

Descoperire macabră în Hunedoara. Cadavrul unui bărbat, găsit în Complexul Energetic Oltenia

Foto arhivă

Un bărbat de 36 de ani a fost găsit mort, în incinta unei staţii de transformare din cariera Pinoasa, care aparţine Complexului Energetic Oltenia.

La data de 29 decembrie 2024, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că într-o carieră din localitatea Fărcăşeşti a fost identificată o persoană ce nu prezintă semne vitale. Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, au identificat lângă uşa de acces, într-o casă electrică de transformare, cadavrul unui bărbat, de 36 de ani, din Rovinari. cercetări, a reieşit faptul că în noaptea de 28 spre 29 decembrie 2024, bărbatul s-a deplasat în perimetrul carierei, cu intenţia de a sustrage componente electrice şi a încercat să decupleze curentul electric de la staţia de transformare, moment în care s-ar fi electrocutat, întrucât staţia se afla sub tensiune”, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Surse judiciare au precizat că trupul neînsufleţit a fost găsit în incinta carierei Pinoasa, care aparţine de Complexul Energetic Oltenia.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. Poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi tentativă de furt calificat.

Mai multe articole despre:
cadavru complex oltenia