MENIU

Descoperire macabră în Buzău. Cadavrul unei femei, găsit într-o fântână după zece zile de la dispariţie

Sursa foto: Arhivă

O descoperire macabră a avut loc, luni, la marginea localităţii Smeeni, județul Buzău. Cadavrul unei femei, găsit într-o fântână după zece zile de la dispariţie.

Pompierii au intervenit la marginea localităţii buzoiene Smeeni, unde fusese găsit un cadavru într-o fântână. Alerta a fost făcută de câţiva oameni care au sesizat un miros greu.

La faţa locului a sosit un echipaj de pompieri de la ISU Buzău. Aceştia au scos din fântână cadavrul unei bătrâne. Se bănuieşte că este vorba de o femeie în vârstă de 85 de ani, din satul Sălcioara, comuna Smeeni.

Femeia nu a mai fost văzută de mai bine de zece zile, iar autorităţile care au intrat în locuinţa acesteia au găsit patul aranjat şi în mijlocul lui era cartea de identitate, precum şi hainele femeii.

Modul în care femeia şi-a aranjat lucrurile conduce la ipoteza ca ea şi-ar fi premeditat moartea, scrie publicația smeeni.com.

Potrivit vecinilor, bătrâna era văduvă de câţiva ani şi suferea de depresie din cauza singurătăţii. 

În cauza a fost deschis un dosar de moarte suspectă.

Mai multe articole despre:
buzau cadavru fantana femeie decedata