MENIU

Descoperire importantă făcută de cercetători. Ai mare grijă!

Somnul prelungit în weekend nu compensează orele de odihnă insuficiente din cursul săptămânii, a atras atenţia o echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie.

După ce au studiat un grup de adulţi timp de două săptămâni, cercetătorii au descoperit că persoanele care au dormit maximum cinci ore pe noapte în timpul săptămânii şi apoi s-au odihnit oricât au dorit în weekend nu au avut niciun beneficiu în comparaţie cu cele care au respectat un program de somn mai bine structurat.

Potrivit rezultatelor, persoanele care dorm mai mult în weekend manifestă o uşoară recuperare, însă efectele dispar imediat ce revin la programul obişnuit de somn insuficient din cursul săptămânii.

''Concluziile noastre sugerează că suprasolicitarea în cursul săptămânii şi încercarea de a recupera în weekend nu este o strategie eficientă din punct de vedere al sănătăţii'', a declarat directorul Sleep and Chronobiology Lab, Kenneth Wright, unul dintre autorii principali ai cercetării publicate în jurnalul Current Biology.

''Se poate spune că oscilaţiile înainte şi înapoi - modificarea momentului în care mâncăm, a ritmului nostru circadian şi apoi revenirea la somnul insuficient - au efect perturbator'', a adăugat cercetătorul.

Cei care se odihneau mai mult în weekend au fost comparaţi cu alte persoane care au primit instrucţiuni să doarmă nouă ore în fiecare noapte timp de nouă zile, în timp ce alţi subiecţi au fost sfătuiţi să respecte o perioadă de somn de doar cinci ore pe noapte. Totodată, mesele şi expunerea la lumină au fost monitorizate în mod continuu de către cercetători.

Rezultatele au relevat că persoanele din grupul al căror somn a fost restricţionat au avut o tendinţă mai mare de a consuma gustări în timpul nopţii şi, prin urmare, de a lua în greutate şi de a manifesta o scădere a sensibilităţii la insulină. În cazul participanţilor care s-au odihnit mai mult în weekend această tendinţă s-a diminuat, însă doar pe parcursul celor două zile.

''În concluzie, nu am observat niciun beneficiu în ceea ce priveşte impactul asupra metabolismului în cazul persoanelor care au dormit mai mult în weekend'', a notat Chris Depner, unul dintre autorii principali ai studiului.

Potrivit Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, una din trei persoane din această ţară suferă din cauza somnului insuficient.

Majoritatea persoanelor au nevoie de circa opt ore de somn de bună calitate în fiecare noapte pentru a funcţiona corespunzător în timpul zilei. 

 

Sursa

Mai multe articole despre:
descoperire somn cercertători