Descinderi în locuințele a doi bărbați din Prahova din cauza unor postări pe TikTok - Ce a alertat polițiștii
Poliţiştii prahoveni au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la adrese din oraşul Mizil, într-un dosar care vizează încălcarea legislaţiei privind purtarea armelor. Ancheta a fost deschisă după ce un bărbat a postat pe pe TikTok imagini cu el având în mâini o puşcă.
„În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova - Poliţia oraşului Mizil pun în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în oraşul Mizil, la domiciliile a doi bărbaţi, cu vârstele de 22, respectiv 29 de ani, bănuiţi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În fapt, poliţiştii s-au sesizat din oficiu în urma vizionării unui clip video postat pe o reţea de socializare, în care unul dintre cei doi bărbaţi prezenta o armă, aflându-se la domiciliul celui de-al doilea, niciunul dintre aceştia nefiind deţinători legali de arme”, a transmis Poliţia judeţeană Prahova.
Imagini făcute publice de către anchetatori arată că la locuinţele percheziţionate au fost descoperite arma din imaginile de pe TikTok, dar şi pistoale şi cartuşe.