MENIU

DNA cere aviz pentru arestarea deputatului Titi Holban, acuzat de TRAFIC de INFLUENŢĂ

Deputatul Titi Holban, pus sub acuzare pentru trafic de influenţă

Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a deputatului UNPR Titi Holban, suspectat de trafic de influenţă, după ce ar fi luat 10.000 de euro pentru ca o firmă să nu fie sancţionată după un control al Direcţiei Antifraudă.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de deputatul Titi Holban, pentru trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în ianuarie, Titi Holban a acceptat promisiunea unui denunțător că în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranșe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcție de conducere la una dintre Direcțiile Regionale Antifraudă.

Intervenția viza ca societatea administrată de un apropiat al denunțătorului să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de această instituție.