Deputaţii jurişti cer sesizarea Curţii de Conturi. Sunt vizați Morar, Kovesi şi Horodniceanu
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a propus sesizarea Curţii de Conturi, în urma unei scrisori primite de forul legislativ în care sunt semnalate posibile abuzuri ale foştilor şefi ai DNA, Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi, respectiv ale fostului şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.
"La Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost înregistrată scrisoarea domnului Ciobanu Nicolae Răzvan, prin care sesizează săvârşirea unor posibile abuzuri de către mai mulţi magistraţi aflaţi în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de natură să producă încălcări grave ale legii şi să creeze prejudicii bugetului consolidat al statului. În fapt, este vorba despre acţiuni presupus a fi ilegale ale procurorilor şefi ai DNA, Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi, şi ale procurorului şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, care, în mod succesiv, în timpul mandatului acestora în fruntea respectivelor instituţii, au emis mai multe ordine prin care s-au acordat procurorilor celor două structuri ale PÎCCJ zile libere de concediu anual în afara cadrului legal. Prin scrisoarea transmisă, petentul solicită analizarea necesităţii efectuării unei anchete proprii a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, precum şi sesizarea instituţiilor competente", prevede documentul înaintat de către Comisia Juridică Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
De asemenea, conducerea Camerei Deputaţilor a luat act de scrisoarea Comisiei juridice, în şedinţa de luni a Biroului permanent al forului inferior al Parlamentului.
Documentul invocă prevederile Art 59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora Comisia juridică are competenţa de a verifica "