DEMISIE răsunătoare în USR! Fostul ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării în Cabinetul Cîțu s-a retras din partid
Decizie de ultim moment: Ciprian Teleman, fost ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a anunţat, sâmbătă seara, că se retrage din USR, precizând că partidul are resursele necesare pentru a-şi urma linia politică şi fără contribuţia sa.
"Nu am vrut să fie public, dar a devenit public. Mă retrag din USR. Aş vrea să spun care sunt motivele pentru a nu lăsa loc speculaţiilor. În acest moment, USR are resursele necesare pentru a-şi urma linia politică şi fără contribuţia mea. Am intrat în politică şi pentru a schimba imaginea politicianului într-una a decenţei şi a dedicării pentru interesul public. A fost primul mesaj pe care l-am transmis colegilor din MCID, că vreau să fim o instituţie care îşi serveşte clienţii. Nu cred în politica forţei, cred în cea a dialogului şi a consensului. Am contribuit la organizarea PLUS cu experienţa dobândită în activitatea profesională", este mesajul postat de Ciprian Teleman pe pagina sa de Facebook.
Fostul ministru susține că a pledat "necondiţionat" pentru fuziunea PLUS cu USR şi că el crede, în continuare, că "exploatarea complementarităţii celor două partide ar fi generat o valoare mai mare".
Teleman a menționat, de asemenea, că a înfiinţat un minister "pentru următorii 20 de ani, în condiţii politice complicate": "Am lăsat două componente importante în PNRR, cea de digitalizare şi cea de internaţionalizare a cercetării, construite cu contribuţia unor oameni extraordinari, cărora le rămân recunoscător".
Totodată, el a subliniat că nu are "nicio ranchiună sau vreun resentiment" şi că apreciază calităţile colegilor cu care a fost în Guvern, precum şi ale "multor colegi din USR-PLUS".
"Am învăţat din sfaturile sau din criticile lor. Cred că politica are nevoie, în continuare, de resurse din afara ei. Are nevoie de specialişti în politici publice, în reformarea administraţiei, în digitalizare, în ustiţie, în Sănătate. Are nevoie şi de voci vehemente care să semnaleze abuzurile. Experienţa pe care am acumulat-o rămâne disponibilă celor care vor propune proiecte coerente de modernizarea a României. Succes, USR, succes celor care cred în viitorul României", a conchis fostul ministru al Cercetării și Inovării.