Delir în justiție. Fostul primar din Cluj, Gheorghe Funar, a depus 150 de contestații împotriva PSD și PNL
Fostul primar al Clujului, recunoscut pentru momentele mai puțin normale de-a lungul carierei sale de politician, mai „dă o lovitură”, la bătrânețe. Gheorghe Funar a depus nu mai puțin de 150 de contestații la candidaturile PNL și PSD.
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, în vârstă de 76 de ani, deschide lista de candidați pentru Senatul României a Partidului SOS. Cel puțin, asta intenționa, în urmă cu câteva zile. Luni, 21 octombrie, a anunțat că nu va mai candida, în semn de protest, după ce europarlamentara Diana Șoșoacă a fost exclusă din cursa prezidențială, după o decizie a CCR. În lipsă de ocupație, probabil, Funar a luat calea instanțelor de judecată și a deschis un val de acțiuni la Tribunalele din țară, inclusiv din Constanța, contestând listele de candidați ale PSD și PNL.
Peste 150 de acțiuni au fost înregistrate până marți, 22 octombrie, la Tribunalele din țară, inclusiv la Tribunalul Constanța, având ca obiect „contestație la legea electorală”, formulate de Gheorghe Funar. La Constanța, de exemplu, Funar a contestat decizia Biroului Electoral prin care au fost acceptate candidaturile propuse de PSD și PNL pentru Senat și Camera Deputaților.
Deputaților.
În alte județe, Funar a contestat listele depuse, atât de liberali, social democrați cât și cei de la AUR.
Acțiunea lui Funar, respinsă la Constanța!
Interesantă mișcarea lui Funar, numai că... s-a trezit cam târziu. Judecătorii Tribunalului Constanța i-au respins acțiunea. ” Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată din oficiu. Respinge contestația ca tardiv formulată.„, se arată în soluția instanței, pronunțată marți, 22 octombrie.
Cine e Gheorghe Funar!
Timp de trei mandate, între 1992 și 2004, Gheorghe Funar (76 de ani astăzi) a fost primar al Clujului, devenind un personaj cunoscut în viața politică a țării. Dacă în intervalul 1992-1997, Funar a fost președintele P.U.N.R., din 1998 până în 2015 a activat în echipa Partidului România Mare, unde a ajuns chiar în vârful ierarhiei.
Acesta a mai fost senator în trecut, între 2004 și 2008, când a candidat pe listele Partidul România Mare, care a fost condus de Corneliu Vadim Tudor. Gheorghe Funar a fost adus în PRM chiar de Vadim, după ce ar fi îngropat cu mâna lui partidul unde a fost președinte, PUNR.
Cu sprijinul Tribunului, el devine, din octombrie 1998 până în iunie 2013 a fost secretar general al Partidului România Mare. Totuși, tensiunile dintre el și Vadim apar prin 2003. Încet, Corneliu Vadim Tudor l-a împins pe Gheorghe Funar în ipostaza unui lider local.
După trei mandate consecutive ca primar al Clujului, Funar a fost învins în 2004 de Emil Boc. La alegerile locale din 2008, politicianul a încercat din nou să devină edilul orașului de pe Someș, dar nu a obținut decât 4,2% din voturile electoratului.