Deciziile momentului, anunțate de premierul Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban a anunțat că situația revenirii românilor în țară și a transportului de marfă a fost rezolvată în urma unei convorbiri cu omologul sau ungar Viktor Orban. Premierul a anunțat măsuri energice in continuare impotriva celor care vor incalca legea, se urmareste acordarea de puteri sporite fortelor de ordine. Primul ministru a anuntat ca va trebui sa fie injectați bani in economie pentru sustinerea companiilor, a angajaților acestora și a investitiilor. Anunțurile au fost făcute la începutul ședinței de Guvern.
Guvernul s-a întrunit miercuri, în sistem de videoconferință, în prima întâlnire după instaurarea stării de urgență pe teritoriul României. De luni, 16 martie, pe teritoriul României a fost decretată starea de urgență națională, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 30 de zile. Starea de urgență presupune adoptarea unor măsuri excepționale. Este vorba despre măsuri ce se iau imediat, dar și unele care ar putea fi adoptate gradual, în funcție de cum evoluează situația la nivelul țării. Este de asemenea prima ședință a Cabinetului Orban după învestirea de la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, 14 martie.
Principalele declarații ale premimerului Ludovic Orban înaintea ședinței Guvernului:
Suspendarea zborurilor din și spre Italia și Spania
„Am suspendat pentru 14 zile zborurile din si spre Spania. Este clar că extinderea epidemiei a generat această măsură, absolut necesară, luată ca și cea ci zborurile spre si dinspre Italia. Am luat măsuri severe pt inchiderea restaurantelor, suspendarea spectacolelor, am redus la maximum prin masurile adoptate ocaziile prin care oamenii apropiati se intalnesc si exista posibilitatea de a se extinde coronavirus.
Orban: Vom continua să luam măsuri energice
Sa se limiteze la maximum raspandirea, sa pazim populatia României, fiecare cetatean de riscul de imbolnavire cu aceasta boala, practic o amenintare la nivel global.
Urmarim cu mare atentie evolutia situatiei, a cazurilor.
Vom continua sa luam masuri la fel de energice pentru a reusi sa diminuam ritmul de raspandire.
Marim capacitatea tuturor institutiilor din prima linie.
Situația revenirii românilor în țară, a celor aflați la granița cu Ungaria. Convorbire cu premierul Viktor Orban
Din pacate , am avut situatii in care a trebuit sa intervenim diplomatic, ministrul de externe, al apărării, al transporturilor au fost alaturi de mine si presedinte in toate demersurile.
Azi, in urma unei discutii personale cu Viktor Orban, am fost informat oficial ca se va reglementa tranzitul prin Ungaria transportul de marfa. Nu vor mai fi restrictii, iar transportul de persoane se va permite in fiecare zi, in convoi, intre orele 21.00 si 5.00 dimineata, ora Ungariei, pentru cetățenii care vor să tranziteze Ungaria dinspre Europa de Vest.
Vești bune pentru transportatori
Au existat probleme în Slovenia, inclusiv cu transportul de marfa in Serbia.
La ora actuală, din toate informațiile oficiale, putem spune ca fluența transportului de marfa este asigurata, si transportatorii iromâni, esentiali pentru legăturile economice ale României cu celelalte țări, își vor putea desfasura activitatea.
Împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, am insistat pentru a permite transportatorilor continuitatea in activitate, asigurand conditii speciale de protectie pentru soferii de tir, care, reveniti in tara, sa respecte regulile de protectie, cu conditia inexistenței vreunui simptom de contaminare cu coronavirus.
Ce măsuri economice va lua Guvernul în perioada imediat următoare. Șomajul tehnic, suportat de buget
In ceea ce priveste impactul economic, sunt efecte negative in economie din ce in ce mai clare pe care trebuie sa le luam serios in considerare. Sunt domenii care sunt efectiv paralizate, transportul rutier, de persoane, in special cel international de persoane, HORECA, sunt in situatie critica, inclusiv in domenii economice exista decizii luate care genereaza un impact economic negativ.
Azi vom adopta un prim set de masuri pentru a veni in sprijinul companiilor afectate si angajatilor, dar va trebui să urmarim in continaure atent ce se intampla nu numai in economia României, ci și la nivel european si din celelalte țări cu care România are schimburi importante, pentru a cauta solutii pentru a reduce impactul negativ.
Măsurile la care ne-am gândit sunt masuri de a susține financiar, de la buget, efortul de plata al șomajului tehnic. Am ales această formula pentru ca foarte multe companii afectate sunt comapnii care funcționau foarte bine, in bune conditii, cu profit, cu plata la timp a taxelor si impozitelor, si acestea sunt afectate de o conjunctura de moment. Aceste companii, odata ce trece aceasta epideie, vor avea capacitate si vor avea nevoie de angajatii lor.
Este o perioada care va fi limitata in timp, nu inseamna a condamna aceste comapnii. Odată ce se rup contractele, se trece in somaj, iar posibilitatea de refacere va fi foarte mica, posibilitatea acestor companii de a reveni la normal pe masura ce se reduc consecințele epidemiei depind de a tine angajatii intr-o forma de susutinere prin plata somajului tehnic.
Vom lua masuri pentru asigurarea capitalului de lucru, vizeaza toate companiile. Trebuie sa asiguram capitalul de lucru, resursele financiare pentru a putea sa sustinem ac este companii.
Va trebui sa injectam bani in economie, va trebui sa crestem investitiile, alocarile financiare pentru a sustine programele de investitii, va trebui sa luam masuri pentru dezvoltarea companiilro in domenii in care exista oportunitati
Producerea în țară de materiale, substanțe medicale, necesare
Ministrul Economiei e deja implicat intr-o comunciare cu companii pentru a produce materiale , substanțe, echipamente necesare in criza actuală. E pacat sa nu folosim cererea de azi pentru a putea permite anumitor comapnii sa produca aceste materiale necesare in aceasta lupta impotriva coronavirusului.
Mesajul pentru ministerele de Interne, al Sănătății și al Transporturilor. Puteri sporite pentru forțele de ordine prin ordonanță militară sau Hotărâre de Guvern
Este absolut necesar ca in perioada urmatoare Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, al Transporturilor și toate celelalte ministere implicate sa fie pregatite pentru o creștere a numarului de cetateni romani care revin in tara. Numarul celor care revin este mare, numai azi, in cursul diminetii au intrat în România peste 3.500 reveniti din diferite tari europene.
Va trebui sa fiti foarte fermi in impunerea masurilor pe care le-am decis.
Oricine vine din anumite zone carantinata cum este Italia sau din diferite alte zone va trebui sa intre in carantina, iar cine vine din tarile in care exista peste 500 de cetățeni diagnosticați cu COVID-19 vor trebui sa intre in izolare la domiciliu.
I-am cerut ministrului de Interne sa pregateasca o reglementare, fie sub formă de Ordonanță militară sau Hotărâre de Guvern care să prevadă rolul clar, pe lângă rolul Poliției naționale, al Jandarmeriei, al Poliției locale, care trece in subordineaa Poliției nationale, sa reglementeze clar obligatia de implicare a primăriilor din fiecare localitate in impunerea reglementărilor privind izolarea la domiciliu.
De modul in care reusim sa convingem romanii sa respecte regulile de izolare la domiciliu si sa nu transmita , in eventualitatea in care sunt purtatori ai virusului, in comunitate va depunde tinerea sub control a numărului persoanelor contaminate, reducerea la maximum a acestui numar.
Susținerea medicilor de familie, care vor fi incluși de Ministerul Sănătății pentru tratarea celor bolnavi de coronavirus
Sistemul de sanatate trebuie să faca apel , cu sustinerea echivalenta, si la medicii de familie. Medicii de familie cunosc foarte bine comunitatile locale, stiu bine oamenii pe care ii au in grija, trebuie sustinuti in primul rând sa aiba tot ce e necesar, echipamente s.a., trebuie susținutți pentru a se implica in activitatea de a asigura serviciile de sanatate și pentru cei aflati in izolare la domiciliu.