Decizie-șoc a magistraților! Toți proxeneții din Dej, cercetați în stare de libertate
Decizie șocantă a magistraților! Toți proxeneții din Dej sunt cercetați în stare de libertate după decizia de vineri a Tribunalului Cluj. Aceștia ar fi amenințat câteva femei că le vor tăia degetele dacă nu se supun ordinelor lor. Proxeneții au devenit cunoscuți după ce au apărut la o petrecere în plină pandemie de coronavirus, în stare de urgență, cu mai mulți polițiști din Dej.
Cosmin Pop, zis „Sharpele Nebunu”, și Codin Pop, doi dintre interlopii cercetați într-un dosar amplu de proxenetism, au fost eliberați, vineri 5 iunie, din arestul Poliției Cluj și plasați în arest la domiciliu.
Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Cluj, după ce Judecătoria Dej a decis joi să le prelungească celor doi mandatele de arestare preventivă.
În urmă cu o lună, cei doi și alți patru bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Între timp, toți cei șase au scăpat, fiind cercetați sub control judiciar sau în arest la domiciliu.
Ultimii trimiși în arest la domiciliu sunt Cosmin Pop, zis „Sharpele Nebunu” și Codin Pop.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2016-2020, cei doi ar fi obținut aproximativ 1.000.000 de euro de pe urma unor femei care se prostituau în străinătate, în țări precum Elveția, Italia, Austria sau Emiratele Arabe. Sumele ajungeau în România, prin terțe persoane sau prin servicii de transfer de bani la distanță.
Potrivit referatului de arestare, interlopul Cosmin Pop, zis „Sharpele Nebunu”, își achita ratele la mașina de 400.000 de euro cu bani de la fetele amenințate că le taie degetele dacă nu plătesc.
„Sharpele Nebunu” a ajuns cunoscut după ce în urmă cu peste o lună a postat pe pagina sa de pe o rețea de socializare o imagine de la o petrecere din plină pandemie de COVID cu șefi din Poliția din Dej.
În imaginea din 21 aprilie apăreau și Valer Gavrilă, agent-șef principal al Poliției Locale Dej, dar și Alin Câmpean, șeful Poliției Dej , ambii fiind sancționați.
Câmpean a fost eliberat din funcție pe 13 mai, după apariția în fotografia alături de interlopii reținuți în dosarul de proxenetism.
Șef de poliție destituit după o petrecere în plină epidemie de coronavirus