MENIU

Decizie uluitoare a ASF! Astra Asigurări, în faliment! Asiguraţii, despăgubiţi de stat

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, astăzi, intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări, informează Realitatea TV. Aproximativ cinci milioane de romani au poliţe de asigurare la Astra Asigurări. Potrivit președintelui Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR), Bogdan Andriescu, banii din Fondul de Garantare a Asiguraților vor acoperi despăgubirile care vor fi acordate în cazul falimentului Astra Asigurări. 

Mai mult, precizează Andriescu, este posibil să mai și rămână fonduri, potrivit Agerpres. 

"Consecința acestei situații (intrarea Astra în faliment — n.r.) o să fie suportabilă de către asigurați. Despăgubirile vor fi plătite fie din banii care există în momentul de față în Astra, dacă există, nu am aceste informații, iar în momentul în care se termină acest fond intră în acțiune Fondul de Garantare a Asiguraților, care va acoperi despăgubirile aferente. Sigur că nu se întâmplă peste noapte, nu este un proces care să dureze o săptămână, o să dureze mai mult timp, dar pentru sănătatea pieței este foarte bine. Cred că banii din Fondul de Garantare a Asiguraților vor acoperi despăgubirile, chiar este posibil să mai și rămână", a precizat Bogdan Andriescu.

Binomul ASF - KPMG a FALIMENTAT "controlat" Astra Asigurări în numai un an şi jumătate

Totodată, președintele UNSICAR susține că o decizie în cazul Astra se impunea în condițiile în care societatea înregistra, de mai mult timp, indicatori scăzuți de solvabilitate și lichiditate, ceea ce nu era sănătos pentru piață.

Potrivit lui Bogdan Andriescu, este posibil ca în următoarea perioadă contribuțiile pentru Fondul de Garantare a Asiguraților să crească un pic pentru că acesta trebuie reconstruit, suma existentă în acest moment fiind minimală pentru a face față unor asemenea situații.

Pe de altă parte, Bogdan Andriescu susține că singurii clienți care vor resimți unele efecte vor fi două companii care au de primit despăgubiri semnificative, în condițiile în care despăgubirea a fost limitată la 100.000 de euro de persoană juridică sau fizică.

"Astăzi, s-a întâlnit Consiliul ASF și a analizat situația societății Astra pe baza unui raport înaintat de KPMG (...) Potrivit concluziilor raportului sunt întrunite cele trei condiții legale care definesc starea de insolvență", a anunțat, luni, președintele ASF, Mișu Negrițoiu.

Astra Asigurări, aflată in administrare specială de un an şi jumătate, avea nevoie de 425 milioane de lei pentru redresarea financiară, dar majorarea de capital demarată în acest sens a eşuat în 19 august. Ulterior, acţionarii majoritari ai Astra Asigurări, societate controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, au propus ASF să aducă, în două etape, cei 425 milioane lei până la 30 septembrie 2016, însă în următoarele condiţii: să fie revocată administrarea specială, să fie permisă preluarea AXA Life de către Astra şi să fie revocată decizia luata în luna mai de ASF care a limitat activitatea de subscriere a asiguratorului.

Președintele ASF declara, la jumătatea lunii iulie, că discuțiile referitoare la preluarea Astra sunt "destul de avansate" și există "șanse bune" să fie rezolvată problema în această vară sau, cel puțin, societatea "să intre într-un alt plan de redresare, cu un investitor strategic".