MENIU

Decizie revoltătoare - Directorul de spital suspendat pentru că a pus sănătatea angajaților în pericol, repus în funcție

Spital

Managerul suspendat al Spitalului Județean din Focșani a fost repus în funcție, după ce a fost acuzat că a pus sănătatea angajaților în pericol, știind că este infectat cu COVID-19. Acesta a mai fost condamnat în trecut pentru că a furat din ajutoarele pentru sinistrați. 

Juristul Constantin Mândrilă a revenit, miercuri, la şefia Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, după ce a câştigat în instanţă procesul cu Ministerul Sănătăţii împotriva deciziei de suspendare din funcţie şi de încetare a contractului de management.

Astfel, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat, marţi, pentru suspendarea actelor administrative prin care Constantin Mândrilă a fost demis.

"Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul Mândrilă Constantin, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi în consecinţă: Suspendă executarea Ordinelor Ministerului Sănătăţii nr. 2483/12.10.2020 şi nr. 2484/12.10.2020, până la soluţionarea definitivă a cauzei", se arată în decizia instanţei.

Pe 12 aprilie 2020, Constantin Mândrilă, care fusese confirmat pozitiv la COVID-19 şi afla în izolare la un domiciliu ales, a fost luat cu izoleta, deşi asimptomatic, şi transferat la secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani, la cererea prefectului judeţului Vrancea Gheorghiţă Berbece. Acesta a ieşit din spital după mai bine de o lună, dar între timp la conducerea SJU Focşani fusese numită, de către ministrul Nelu Tătaru, o echipă militară condusă de colonelul Alexandru Keresztes de la Spitalul Militar Braşov.

O lună mai târziu, ministrul Nelu Tătaru a numit-o interimar la conducerea SJU Focşani pe Elena Codruţa Neagu. Numirea a fost făcută pe perioada de concediu medical a managerului Constantin Mândrilă, dar în luna octombrie, când acesta s-a întors din concediu medical, a primit cele două decizii de la minister, de suspendare şi respectiv de încetare a contractului de management, pe care ulterior le-a contestat în instanţă.

Mai multe articole despre:
spitalul focsani director focsani