MENIU

Decizie RADICALĂ luată de Praktiker

<p>Brandul Praktiker merge mai departe</p>

Compania germană de bricolaj PRAKTIKER a decis să părăsească definitiv piaţa grecească, vânzându-şi operaţiunile locale unui fond de investiţii canadian.

PRAKTIKER. Firma canadiană de investiţii Fairfax Financial Holdings a achiziţionat subsidiara din Grecia a lanţului german de magazine de bricolaj PRAKTIKER, pentru o sumă care nu a fost dată publicităţii, transmite site-ul kamcity.com.

PRAKTIKER. Cu 14 magazine şi 1.100 de angajaţi, subsidiara din Grecia este cea mai mare din cadrul grupului german, implicat în prezent într-o procedură de insolvenţă.

'Fairfax este cunoscută pentru angajamentele sale pe termen lung şi a investit deja cu succes în companii internaţionale', a anunţat societatea care se ocupă de insolvenţa PRAKTIKER.

Compania germană PRAKTIKER a precizat că magazinele din Grecia vor continua să opereze sub sigla sa, iar tranzacţia urmează să fie supusă aprobării autorităţilor de reglementare.

Anul trecut, subsidiara din Grecia a PRAKTIKER a generat venituri de 195 milioane de euro.

Luna trecută, investitorul ucrainean Kreston Guarantee Group a preluat subsidiara din Ucraina a PRAKTIKER, compusă din patru magazine şi 380 de angajaţi. În urma acestei tranzacţii, Ucraina a devenit a doua piaţă, după Luxemburg, în care Praktiker a decis să-şi vândă operaţiunile.

În 2012, grupul german PRAKTIKER a înregistrat pierderi de 190 de milioane de euro, iar divizia din Ucraina, Praktiker Ukraina, a înregistrat pierderi de 1,8 milioane euro în prima jumătate a anului 2012.

Şi PRAKTIKER România a fost preluată recent de Search Chemicals, o companie românească înfiinţată în anul 2003, cu capital integral privat.

În România, lanţul german PRAKTIKER are 27 de magazine în 23 de oraşe din ţară.

Mai multe articole despre:
Praktiker