Decizie FĂRĂ PRECEDENT luată de Metrorex care îi va afecta pe toţi bucureştenii
Metrorex a luat decizia să nu mai împartă cu RATB aceleași carduri de călătorie și le-a retras de la vânzare.
Metrorex a decis să renunțe la cardurile contactless comune cu RATB, scrie B365.ro. Aceste carduri au fost deja retrase de la vânzare de la casele de bilete Metrorex, încă de pe 14 martie, iar din 14 aprilie, cele cumpărate anterior nu vor mai fi valabile, se arată în înștiințările publicate de Metrorex, la casele de bilete.
"Directorul comercial a luat decizia de a pune acele afişe pentru a-i avertiza pe călători să nu mai cumpere cardurile comune RATB-Metrorex, pentru că, în momentul acesta, suntem în litigiu cu RATB. La Ministerul Transporturilor se încearcă o renegociere, cu Primăria Capitalei, în subordinea căreia este RATB-ul. Călătorii noştri au fost avertizaţi că suntem în litigiu. Directorul comercial a luat decizia de a-i informa pe călători prin respectivele afişe ca să nu rămână descoperiţi. Asta nu înseamnă că negocierile dintre RATB şi Metrorex sunt eşuate, ci că, după ce s-a luat hotărârea, la nivelul Metrorex, ministrul Transporturilor şi-a exprimat intenţia de a negocia cu Primăria Capitalei. Acum sunt discuţii. Dacă cumva se ajunge la o înţelegere, în sensul că se plătesc datoriile, se renunţă la această măsură şi atunci se renunţă la tot ce s-a postat în staţiile de metrou", a declarat, pentru B365.ro, un reprezentant Metrorex.
Oficialii Metrorex renunţă la cardurile contactless din cauza unei datorii de aproape 20 milioane lei, pe care Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) o are faţă de Metrorex. Suma provine din titlurile de călătorie încasate de RATB pe cardurile comune pentru RATB şi metrou.
"Avem probleme cu RATB-ul pentru că au să ne dea nişte bani. Este vorba de o datorie de aproximativ 20 milioane lei. Aceştia sunt banii încasaţi de ei, pe titlurile noastre de călătorie. Cert e că dânşii ne-au deturnat banii. Pe româneşte ne-au furat banii şi i-au folosit în scopurile lor, deşi nu aveau acest drept. Am mers în instanţă, acum am înţeles că au şi probleme. Am fost la negocieri cu dânşii, am avut câteva întâlniri, se pare că şi rupem acest protocol cât de curând pentru că s-a luat decizia în consiliul administrativ", a declarat, pentru B365.ro, Aurel Radu, directorul general al Metrorex.
În cazul în care protocolul încheiat de Metrorex cu RATB pentru cardurile comune contactless se va întrerupe, oamenii vor trebui să cumpere tichete de călătorie separate pentru călătoriile cu metroul.