Proiect de ultimă oră al Primăriei Sector 6. Ce se întâmplă cu impozitul pe terenurile și clădirile lăsate în paragină
Consiliul Local al Sectorului 6 ar putea adopta, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre privind majorarea impozitului aferent clădirilor şi terenurilor neîngrijite cu până la 500%.
Proiectul prevede că se aprobă Regulamentul de stabilire a criteriilor de identificare a clădirilor şi terenurilor neîngrijite situate în intravilanul Sectorului 6.
Majorarea impozitului poate fi cu 100%, 200%, 300%, 400% sau cu 500%, în funcţie de starea clădirii sau a terenului, care va fi evaluată de către organul de control, pe baza unui punctaj.
Potrivit Regulamentului, fac excepţie de la majorarea impozitului clădirile/terenurile neîngrijite pentru care proprietarii deţin autorizaţie de construire/desfiinţare valabilă, în vederea construirii/renovării/demolării/amenajării terenului şi au anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor.
Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 este abilitată să efectueze verificări pe raza Sectorului 6 şi să întocmească fişa de evaluare, nota de constatare, somaţia şi procesul-verbal de conformitate. Nota de constatare va fi însoţită în mod obligatoriu de schiţe foto care să ateste starea clădirii/terenului la data inspecţiei.
Conducătorul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 poate constitui, prin decizie, comisii mixte de verificare.
După identificarea şi evaluarea clădirii/terenului neîngrijite/neîngrijit, prin grija Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 proprietarul va fi somat până în data de 30 aprilie a fiecărui an fiscal în care s-a constatat starea clădirii/terenului, după caz, să efectueze lucrările de întreţinere/îngrijire necesare până la data de 15 noiembrie şi să menţină în continuare clădirea/terenul în stare de întreţinere/îngrijire.
Dacă pe parcursul anului respectiv proprietarul clădirii/terenului s-a conformat somaţiei, se încheie proces-verbal de conformitate.
În cazul în care, după expirarea termenului acordat, se constată că proprietarul nu a efectuat lucrările de întreţinere/îngrijire necesare, persoanele abilitate din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 vor întocmi în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului acordat o notă de constatare în care va fi consemnată menţinerea clădirii/terenului în categoria celor neîngrijite.
Dacă proprietarul a obţinut autorizaţie de construire/demolare/etc şi a anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor, termenul de remediere a deficienţelor constatate se prelungeşte conform duratei de execuţie a lucrărilor, conform autorizaţiei de construire sau până la data încheierii procesului verbal de recepţie în condiţiile legii, după caz.
Nota de constatare şi documentaţia aferentă acesteia, în care se consemnează menţinerea clădirii/terenului în categoria celor neîngrijite, se transmit în termen de maximum trei zile de la data întocmirii Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6. În acest caz, la sesizarea Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6, Primarul Sectorului 6 va propune spre adoptare, Consiliului Local al Sectorului 6, proiectul de hotărâre de majorare a impozitului pentru imobilul respectiv.
Cotele de majorare a impozitului se stabilesc conform hotărârii de Consiliu Local privind stabilirea nivelului valorilor începând/pentru anul următor, mai prevede Regulamentul.