MENIU

Decizie crucială la BNR. Isărescu ar putea să semneze "declarația de război" cu PSD

Mugur Isărescu, audiat în Parlament

Banca Națională a României a fost acuzată, voalat sau chiar direct, că nu susține politicile economice hazardate ale Guvernului PSD. Mugur Isărescu a explicat recent, în fața unei comisii din Parlament, că, indiferent de presiunile din sfera politică, deciziile BNR sunt luate "cu spatele la zid" din cauza legității economice. Miercuri, 4 aprilie, BNR decide ce va face cu dobânda-cheie, iar analiștii se așteaptă la a treia majorare a dobânzii de politică monetară din acest an.

Banca Naţională a României (BNR) va majora miercuri dobânda de politică monetară cu încă 0,25 puncte procentuale, la 2,5%, consideră analiştii economici. Decizia BNR ar putea pune gaz pe foc, în condițiile în care Șiviu Dragnea, liderul de facto al Guvernului pregătește debarcarea șefului Băncii Centrale.

„Ne aşteptăm ca BNR să efectueze o a treia majorare de 0,25 puncte procentuale a dobânzii cheie la 2,5%, pe măsură ce inflaţia continuă să crească rapid şi riscurile de creştere în continuare persistă", arată analiştii de la UniCredit România.

Pusă faţă în faţă cu aceste riscuri, cel mai probabil BNR va majora dobânda cheie cu încă 0,75 puncte procentuale până în iulie, pentru a atenua anticipaţiile inflaţioniste, mai spun analiştii. Ei se aşteaptă ca a treia majorare de 0,25 pp să aibă loc în această săptămână, urmată de alte două pe 7 mai şi 4 iulie.

Acuzații: Liviu Dragnea pregătește debarcarea lui Isărescu de la șefia BNR

„Cu toate acestea, lichiditatea în exces este probabil să persiste pe piaţa interbancară, menţinând ratele ROBOR (pe termene de până la 6 luni) sub rata dobânzii de politică monetară.

Decizia de miercuri a BNR este un subiect ultra-sensibil, dat fiind că Banca Centrală a majorat deja de două ori, în doar două luni, dobânda-cheie, fapt care nu a fost pe placul alianței de guvernare PSD-ALDE, punând presiune pe ritmul de creștere economică.

Isărescu dă cărțile pe față: "Suntem acuzați că am dat cu capul ca berbecul în creșterea economică"

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a dat cărțile pe față legat de relația mai mult sau mai puțin tensionată dintre acțiunile Băncii Centrale și presiunile venite din zona politică. Guvernarea PSD-ALDE a reproșat direct sau indirect Băncii Centrale că a luat măsuri la începutul anului care au stopat creșterea economică.

Isărescu a explicat săptămâna trecută că, indiferent de faptul presiunile venite din zona politică care invocă votul popular, oficialii BNR se află puși cu spatele la zid din cauza legităților economice:

"Suntem acuzați că am dat cu capul ca berbecul în creșterea economică. Cred că, în contextul dat, am reacționat proporțional cu riscurile și credem că aceste decizii vor da roade. Nu împărtășesc viziunea conform căreia cursul valutar va ajunge la un nivel pe care nu pot să-l pronunț și inflația la fel", a declarat Mugur Isărescu în comisia economică de la Senat.

Întrebat dacă au existat presiuni din partea PSD cu privire la politicile macro-economice, Mugur Isărescu a oferit un răspuns nuanțat.

"Nu avem cum (să fim sub presiunea PSD -n.r). Noi acționăm conform legii, suntem oameni responsabili. Nu ne abatem de la standardele europene. Este adevărat că avem discuții, nu neapărat contradictorii, dar de pe poziții deosebite, însă nu acceptăm presiunile. Acționăm conform legităților economice, acestea ne pun cu spatele la zid. Cineva ne poate spune: Avem votul popular, dar noi răspundem: Atât poate economia", a explicat Mugur Isărescu.

Mugur Isărescu arată cu degetul spre guvernele PSD pentru creșterea galopantă a prețurilor

Dragnea a anunțat în luna februarie că va trimite Băncii Naționale a României o scrisoare pentru a primi explicații cu privire la nivelul foarte ridicat al inflației.

"E bine să întrebaţi şi Banca Naţională. Eu o să trimit o scrisoare domnului guvernator şi aştept nişte răspunsuri. Aş vrea să văd şi care a fost implicarea BNR în asta pentru că e o chestie foarte serioasă. Trebuie nişte răspunsuri", a spus atunci Dragnea.

PSD plănuiește să îl îndepărteze pe Mugur Isărescu de la șefia BNR. Informația, oferită sâmbătă de jurnalistul Realitatea TV Rareș Bogdan este confirmată acum și de senatorul PNL Florin Cîțu.

PSD pregăteşte debarcarea lui Mugur Isărescu din fruntea BNR, susţine senatorul PNL Florin Cîţu. Acesta spune că social-democraţii sunt supăraţi că guvernatorul critică frecvent politica fiscal bugetară a Guvernului.

Cum va fi schimbat Isărescu?

"Un proiect de ordonanta prin care au constituit o "Comisie Naționala de fundamentare a Planului național ( e clar ca e national?) de adoptare a monedei euro". Bineinteles Presedinte al comisiei au pus-o pe Viorica pentru ca doreau rezolvarea problemei lor cat mai repede.

Pana la aparitia acestei ordonante exista un Comitet pentru pregatirea aderarii la zona euro la BNR.

Cheia planului lui Liviu este ca in pregatirea aderarii la zona euro, acest comitet prezidat de Viorica trebuie sa faca modificari esentiale la Legea BNR. Asta pentru ca asa cere BCE.

Folosindu-se de aceasta modificare a legii in Parlament, majoritatea PSD-ALDE va solicita si nominalizarea unui nou consiliu de administratie al BNR in concordanta cu noile reglementari.

Evident cand se va vota legea noua si noul CA al BNR, Liviu o sa fie plecat din tara.

Veti fi surprinsi sa aflati ca noul guvernator propus de Liviu nu este unul dintre actualii membri ai CA", scrie Cîțu pe Facebook.

Informația privind intenția lui Dragnea de a schimba șefia BNR a fost oferită sâmbătă de Rareș Bogdan.

Mai multe articole despre:
Mugur Isărescu