Decizia pe care multe femei o regretă: "O fac în urma presiunilor partenerului"
Procedura de întrerupere de sarcină este cunoscută de multe femei, ginecologii susţinând că în ţările precum România, unde educaţia sexuală suferă multe lacune, 1 din 5 femei face, cel puţin o dată în viaţă, un chiuretaj.
Această procedură medicală de întrerupere la cerere a unei sarcini lasă urme adânci în psihicul tinerelor, urme care, după cum spun psihologii, le afectează încrederea în sine, viaţa sentimentală şi cea sexuală, scrie doctorulzilei.ro.
Dacă ai descoperit că porţi în pântece un copil pe care nu ţi-l doreşti, atunci poţi opta pentru un avort provocat, dar până la vârsta gestaţională de 12 săptămâni. Procedura se realizează sub anestezie, prin aspiraţie, ori avortul poate fi provocat cu tratament hormonal.
Anestezia este locală şi deseori nu necesită internare.
În cel mai bun caz rişti să ajungi la afecţiuni mai greu sau mai uşor tratabile, precum inflamaţiile sau te poţi alege cu perforarea peretelui uterin. Mai rău, infecţiile au şanse mari să apară. Aşadar, să nu crezi că nu va fi chinuitor.
Dar avortul provocat poate avea loc ca urmare a unei decizii medicale: dacă fătul îţi pune viaţa în pericol, dacă a încetat să se dezvolte sau suferă de malformaţii grave.
"Majoritatea celor care doresc să renunţe la sarcină o fac în urma presiunilor partenerului de viaţă. Chiar dacă aceste doamne sunt pregătite să crească un copil, chiar dacă îi aud bătăile inimii încă din săptămâna a 8-a de sarcină şi fătul nu dă semne de probleme de dezvoltare, cuvântul bărbatului din viaţa lor este deseori decisiv. Mulţi se sperie de responsabilităţile impuse de venirea unui copil pe lume şi îşi terorizează partenerele să apeleze la întreruperea de sarcină”, spune psihologul Arin Parsell. Aşadar, studiile arată că 1 din 5 femei din ţări precum România sau Bulgaria, apelează cel puţin o dată în viaţă la chiuretaj.
Citeşte tot pe doctorulzilei.ro.