MENIU

Decizia lui Trump cu privire la dictatorul nord-coreean, Kim Jong-Un

Donald Trump vs Kim Jong-Un

Donald Trump și președintele interimar al Coreii de Sud, Hwang Kyo-Ahn, s-au înțeles duminică, în cursul unei discuții telefonice, asupra necesității de a întări capacitățile lor de apărare în fața Coreii de Nord, a anunțat Casa Albă, citată de AFP.

"Cei doi lideri au căzut de acord să ia măsuri pentru a întări capacitățile comune de apărare împotriva amenințării nord-coreene", a declarat președinția americană într-un comunicat dat publicității după această convorbire.

"Președintele Trump a reiterat angajamentul nostru absolut în apărarea Republicii Coreea, inclusiv prin aportul unei descurajări sporite prin recurgerea la o gamă completă de capacități militare", a adăugat documentul.

Cei doi lideri au mai discutat despre vizita în Coreea de Sud cu începere de miercuri a secretarului american al Apărării, James Mattis. Ministrul urmează să se deplaseze și în Japonia la 3 februarie.

În timpul campaniei sale victorioase, președintele american a discutat public despre posibilitatea retragerii soldaților americani din sudul Peninsulei Coreene și al arhipelagului nipon, în absența unei creșteri semnificative a contribuției financiare a celor două țări.

Aceste declarații au stârnit temeri legate de o posibilă reevaluare a angajamentului militar al Statelor Unite într-o regiune în care China își avansează pionii, iar Coreea de Nord multiplică provocările.

În discursul său de Anul Nou, liderul coreean, Kim Jong-Un, a anunțat iminența unui test balistic intercontinental.

Coreea de Nord caută, încălcând numeroasele rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, să se doteze cu această tehnologie pentru a fi în măsură să amenințe teritoriul continental al SUA cu lovituri nucleare.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord Donald Trump