Decizia agenţiei europene pentru securitate aeriană, după DISPARIŢIA MISTERIOASĂ a Boeing 777
Agenţia europeană pentru securitate aeriană (Easa) a preconizat marţi extinderea de la 30 la 90 de zile a duratei de funcţionare a balizei de localizare submarină a cutiilor negre pentru a facilita localizarea lor în cazul unui accident aerian, relatează AFP.
"Propunerile sunt destinate creşterii securităţii, acestea facilitând localizarea informaţiilor de către autorităţile care anchetează accidentul", a explicat într-un comunicat Patrick Ky, directorul acestei agenţii a Uniunii Europene.
Căutările lansate în urma dispariţiei avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, la 8 martie, cu 239 de pasageri şi membri ai echipajului, nu au permis găsirea aeronavei până în prezent.
Easa face şi alte propuneri, precum cea de echipare a avioanelor mari care traversează oceanele cu un nou tip de baliză de localizare submarină, numită baliză acustică dotată cu o rază de localizare mai mare decât cele actuale.
Ea precizează că avioanele pot fi echipate alternativ cu mijloace de localizare având o precizie de şase mile (puţin peste zece kilometri).
În sfârşit, Easa propune extinderea la 20 de ore minim faţă de două în prezent a duratei de înregistrare a cutiilor negre dedicate conversaţiile din carlingă pe noile avioane mari.
Există două tipuri de cutii negre, înregistratoare fonice (CVR), care înregistrează conversaţiile din carlingă, şi înregistratoare ale parametrilor de zbor, care servesc la înregistrarea datelor de zbor. Aceste recomandări, odată adoptate de Comisia Europeană, se vor impune tuturor aeroplanelor şi elicopterelor înregistrate într-o ţară membră Easa.