Decinderi la Poliția Locală Sector 4 în dosarul Colectiv. Șeful instituției, audiat
Procurorii efectuează luni, 9 noiembrie, percheziții la Poliția Locală Sector 4 în dosarul tragediei din clubul Colectiv, acolo de unde ridică documente privind controalele care ar fi trebuit realizate în acest local. În urma descinderilor, șeful instituției, dar și alți angajați, vor fi aduși la audieri.
Potrivit anchetatorilor care realizează perchezițiile în cadrul Poliției Sector 4, șeful acestei instituții, Adrian Ionescu, urmează să fie adus la Poliția Capitalei la aduieri.
Descinderile au loc în dosarul Colectiv. Oamenii legii ridică documente din instituție pentru a stabili dacă au fost realizate controale la clubul Colectiv și, totodată, corectitudinea acestor controale.
Directorul general al Poliției Locale Sectorul 4, Adrian Ionescu, a declara în data de 31 octombrie, la Realitatea TV, că la momentul controlului, desfășurat cu zece zile înainte de producerea tragediei la Clubul Colectiv, nu s-a constatat "că sunt probleme din punctul de vedere a atribuțiilor de inspecție comercială a poliției locală":
"Când am fost în control, nu se petrecea ceva. Nu erau produse inflamabile, artificii. Atunci nu au fost probleme. Nu puteam sesiza dacă nu erau probleme, să fie produse inflamabile, artificii sau petarde", a spus Adrian Ionescu.
"Atunci când a fost efectuat controlul era în timpul zilei. Activitatea era în jur de 20 de persoane, nu era o activitate intensă. Nu s-a constatat, în acea perioadă, că ar fi ceva care să nu întrunească condițiile legale. De la noi nu se dă autorizație", a mai spus acesta.