MENIU

Decebal Făgădău demisionează din PSD după ce a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Decebal Făgădău. Foto: Facebook

Fostul primar al Constanței Decebal Făgădău a demisionat, miercuri, din PSD, după anunțul DNA privind trimiterea sa în judecată. Făgădău ocupa un loc eligibil pe lista PSD Constanța pentru alegerile parlamentare. La alegerile locale din 27 septembrie, social-democratul a pierdut în faţa liberalului Vergil Chiţac.

Fostul edil și-a anunțat demisia pe Facebook, precizând că este nevinovat.

”Dragii mei, astăzi am aflat din presă că DNA m-a trimis în judecată într-un dosar în care sunt acuzat de o faptă pentru care nu mă fac vinovat. Am primit vestea în timp ce îmi completam dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României. Am fost, sunt și voi fi un om corect și demn, indiferent de circumstanțe. Și nu voi accepta să le fac rău celor din jurul meu sau să ies cu capul plecat! Demisionez din Partidul Social Democrat”, a scris fostul primar. 

Miercuri, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Decebal Făgădău și a altor angajați de la Primăria Constanța. În 2013, cei șase inculpați ar fi reautorizat ilegal construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care, anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă. Detalii din dosar sunt disponibile AICI.