MENIU

De ce să NU îi dai copilului antibiotic fără prescripție medicală: avertismentul medicilor

Febra celui mic și starea de rău reprezintă, pe bună dreptate, coșmarul oricărui părinte. În special la primul copil, un strănut al bebelușului o face pe mamă să ridice din sprânceană. Dacă mai și tușește puțin, apare îngrijorarea. 

Când cel mic face febra, deja panica s-a instalat, iar mama este gata să facă orice pentru a obține un antibiotic pentru cel mic. Astfel, de multe ori se duc la medic și insită pentru acest medicament, iar dacă nu îl obțin, fac tot posibilul să-l obțină pe alte căi și îi fac celui mic automedicație.

Asta însă este o greșeală, spune medicul pediatru Mihai Craiu, pe pagina sa de Facebook, Spitalul virtual pentru copii, iar efectele se văd în timp.

El explică ce ar trebui să știe părinții care se prezintă cu copilul la medic, despre protocolul pe care aceștia trebuie să îl urmeze.

Predicția faringitei streptococice

„Pentru că este bine să fim parteneri de decizie cu medicul nostru de familie sau cu pediatrul, este necesar să înțelegem care sunt regulile pe care acesta le folosește în abordarea unui caz de copil cu faringită acută (roșu în gât). În România, majoritatea specialiștilor urmează recomandările din Protocolul Național al Societății Române de Pediatrie. Capitolul privind Faringita Streptococică este scris de către unul dintre cei mai reputați pediatri din țara noastră, Profesorul Sorin Man, de la Clinica de Pediatrie din Cluj ”, arată el.

„Ca să puteți calcula singuri scorul Centor, de predicție a faringitei streptococice, atașez acest link către MD Calc”, continuă medicul.

Apoi explică de ce e important ca medicul să constate dacă acel „roșu în gât” necesită sau nu antibiotic și prezintă o schiță cu simptomele specifice.

„Esențială pentru decizia clinică este întrebarea "este faringită streptococică sau cu orice alt agent patogen?"”, arată el.

Mai multe articole despre:
antibiotic antibiotic copil varsta antibiotic