MENIU

De ce a fost schimbat capacul la sticlele cu băuturi răcoritoare - Cât de enervant este pentru consumatori

Toți europenii, inclusiv românii trebuie să se obișnuiască în următoarea perioadă cu un nou fel de a bea din sticlele de suc. Potrivit noii legislații europene, capacele nu se mai pot deșuruba, ci rămân atașate de sticlă.

 

DE CE A FOST IMPUS CAPACUL FIX, ATAȘAT DE STICLA DE PLASTIC LA BĂUTURILE RĂCORITOARE

 

Sticlele de Coca-Cola și de alte băuturi răcoritoare nu vor mai arăta la fel precum cele cu care ne-am obișnuit. Capacul fix la sticlele din plastic cu băuturi răcoritoare de suc va fi obligatoriu din 2024. Noile capace rămân atașate de recipient, pentru ca toate componentele ambalajului să poată fi colectate împreună mai ușor ulterior, apoi reciclate.

Modelul capacului fix este deja răspândit și la noi în țară în ultimele două luni la toate mărcile din portofoliul companiei.

Este vorba despre aplicarea Directivei UE privind materialele plastice de unică folosință. Potrivit Directivei europene ce va intra în vigoare din 2024, nu va mai fi posibilă îndepărtarea capacelor sticlelor de plastic în care e îmbuteliat sucul. Astfel, capacul rămâne atașat la inelul de siguranță de pe sticlă.

Gigantul american Coca-Cola se află printre primii ce au aplicat noile prevederi.

„Ideea din spatele ei: sticlele să fie returnate împreună cu capacul”, potrivit companiei.

„Dacă un capac rămâne atașat de sticlă, acesta nu poate fi pierdut și rămâne în bucla de reciclare. Și dacă noul sistem este folosit corect, mica schimbare nu ar trebui să reducă plăcerea de a bea”, a mai transmis compania.

 

NOILE CAPACE, APLICATE ÎN GERMANIA DIN 2022 - CONSIDERATE „ENERVANTE”

 

Compania a început aplicarea noului model încă de anul trecut în Germania. Aici a fost adoptată modificarea ambalajului de la începutul anului 2022, potrivit directivei Comisiei Europene. 

Primul impact al noului ambalaj nu a fost deloc pe placul consumatorilor din Germania. Reprezentanții companiei s-au confruntat însă cu multe critici, însă nu se știe dacă e numai din cauza unui disconfort sau a unei rezistențe la o schimbare.

Noutatea a fost catalogată de consumatorii germani drept „enervantă”. Mai mulți utilizatori au criticat în spațiul online noul model de capac impus de compania americană.

 

CERCETĂRI PENTRU NOUL DESIGN AL CAPACULUI STICLELOR DE SUC - PLASTICUL ESTE 80% din DEȘEURILE

 

Designul capacului este, de asemenea, conceput pentru a face reciclarea mai intuitivă, facilitând reciclarea întregului ambalaj, cu capacul acum atașat. Cercetările și testele extinse efectuate în toată Europa au contribuit la definirea și dezvoltarea unei soluții preferate de către consumatori, însoțite de comunicări clare pentru aceștia, cu privire la noul capac, a mai transmis colosul american.

De la începutul pandemiei și până în noiembrie 2021, timp de aproape doi ani, aproximativ 8,7 milioane de tone de deșeuri din plastic au fost generate de statele lumii, potrivit unui studiu realizat de mai mulți profesori de la Universitatea Nanjing, China, și Universitatea din California, SUA, relata The Guardian.

„Nu am fost surprinși de faptul că plasticul reprezintă 80% din deşeuri, dar proporția ridicată de articole pentru luat masa ne-a surprins, care nu sunt doar deşeuri McDonalds, ci şi sticle de apă, sticle de băuturi precum Coca-Cola și conserve”, a explicat Carmen Morales-Caselles, de la Universitatea din Cádiz, Spania, care a condus noile cercetări pentru studiu.