MENIU

Daune morale de 150.000 de euro pentru moartea unui băiat de 17 ani, reduse drastic de instanță - suma ar schimba modul de viață

Judecătorii au redus drastic daune morale stabilite în primă instanță, după un accident care a provocat moartea cumplită a unui tânăr de 17 ani. Dacă, la fond, șoferul trebuia să plătească 150.000 de euro familiei, după decizia definitivă, acesta are de achitat doar 38.000 de euro. 

Curtea de Apel Oradea a pronunțat sentința finală în cazul unui accident mortal provocat în anul 2019 de un șofer care a condus băut și drogat. În urma accidentului, un adolescent de 17 ani a murit, corpul său fiind secționat de un parapet intrat prin parbriz.

Potrivit rechizitoriului și sentinței, tânărul aflat la volan a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe drum și a intrat într-un parapet care a sfârtecat pur și simplu corpul victimei.

„La data de 19.02.2019 în jurul orelor 14:30 inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen, pe DC 97, direcția Cărăsău către Petid, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu parapetul metalic situat pe partea stângă a direcției de mers. Parapetul a secționat autoturismul în partea din mijloc, a pătruns în habitaclul autoturismului, secționând și corpul numitului …. în vârstă de 17 ani, pasager pe scaunul din dreapta față, după care a ieșit prin haion, iar autoturismul și-a continuat deplasarea cu parapetul în interior pe o distanță de 27,6 metri”, este descris accidentul, în rechizitoriu.

În urma accidentului, tânărul aflat pe scaunul din față a murit pe loc.

Șoferul și sora sa, aflată pe bancheta din spate, au supraviețuit, iar ancheta a arătat că tânărul aflat la volan se afla sub influența drogurilor și a alcoolului. Mai mult decât atât, în zona în care s-a produs accidentul, deși limita de viteză maximă permisă era de 50 km/h, șoferul conducea cu 86 km/h.

BAR a fost obligat să le achite rudelor victimei (părinți, frați, bunici, unchi) daune morale în valoare totală de 150.000 de euro.

Daunele morale, reduse drastic în apel

Hotărârea judecătorului din Salonta a fost atacată cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Oradea. Judecătorii de aici au redus cu două luni pedeapsa, de la doi ani și șase luni la doi ani și patru luni. În plus, daunele morale acordate rudelor victimei au fost reduse de la 150.000 de euro, la 38.500 de euro.

„Se reține că din probele administrate în fața instanței de fond rezultă că părinții victimei, fratele acesteia, cele două surori, trei bunici și trei unchi ai victimei într-adevăr au suferit ca urmare a decesului victimei, cu care aveau relații strânse anterior producerii accidentului, locuind împreună cu o parte din ei sau vizitându-se des.

Prin urmare acordarea daunelor morale în mod corect a fost dispusă de instanța de judecată, dar cuantumul acestora este nejustificat de mare urmând a fi redus.

În acest sens se reține că acordarea unor daune în cuantumul stabilit de instanța de fond este de natură practic a schimba standardul de viață a părților civile în condițiile în care au fost acordate despăgubiri pe familie (părinți frați bunici) care însumate trec de 150.000 euro. Or, nu acesta este scopul daunelor morale oricât de greu încercată ar fi familia victimei”, au arătat judecătorii Curții de Apel Oradea.