Datele care răstoarnă tot - SCORUL momentului în PNL: Câte filiale a câștigat Ludovic Orban în cursa cu Florin Cîțu
Care este scorul întrecerii dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu pentru puterea din PNL? Actualul președinte al liberalilor are deja 14 filiale din 22 și 64% din delegați, pentru congresul din 25 septembrie.
Scorul în PNL Orban vs. Cîțu
Până în prezent s-au desfășurat alegeri interne în 22 de filiale județene, inclusiv organizațiile de sector din București.
13 dintre aceste filiale au votat rezoluții de susținere pentru Ludovic Orban care nu au fost schimbate în forurile statutare ale organizațiilor, plus Sectorul 6 care nu s-a poziționat la nivel de președinte, dar majoritatea membrilor filialei este pentru susținerea lui Ludovic Orban.
Mai important, din punct de vedere al numărului de delegați care vor reprezenta filialele la Congres, în urma consultărilor cu membrii filialelor respective, evaluarea internă arată un procent de 64% în favoarea lui Ludovic Orban.
FILIALELE care îl susțin pe Ludovic Orban
Filialele care sunt menționate eronat cu susținere pentru Florin Cîțu sunt Botoșani, Timiș, Bacău, Alba, Constanța.
La Timiș, Alba și Constanța încă nu s-au desfășurat alegerile interne.
La Botosani a câștigat Costel Șoptică, candidatul susținut de Ludovic Orban, împotriva lui Dan Nechifor, susținut de Florin Cițu și Ggheorghe Flutur.
La Bacău, candidatul Daniel Fenechiu, susținut de Florin Cițu și Alina Gorghiu, s-a retras din competiție și a câștigat Mircea Fechet, în echipă cu fostul președinte interimar, Viorel Miron, susținuți de Ludovic Orban.
CARE sunt organizațiile PNL „INDECISE”
Organizațiile care nu s-au hotărât pe cine sprijină sunt la Iași, Bistrița-Năsăud
La Iași, filiala îl susține pe Ludovic Orban, în timp ce doar noul președinte al filialei a anunțat susținerea pentru Florin Cițu.
La Bistrița-Năsăud, candidatul susținut de Florin Cițu și Robert Sighiartău, a pierdut categoric în fața președintelui Ioan Turc, susținut de Ludovic Orban.
La Vâlcea, candidatul Gheorghe Păsat, susținut de Florin Cîțu chiar la el acasă în județ, a pierdut în favoarea președintelui Cristian Buican susținut de Ludovic Orban.
Și la Caraș-Severin, președintele filialei Marcel Vela a anunțat susținerea pentru Ludovic Orban, iar la Arad majoritatea filialei îl susține pe Ludovic Orban.
În plus, sunt mai multe rezultate la alegerile interne care au semnificație sporită în acest context.
Astfel, Florin Cîțu a pierdut susținerea în propria organizație de la Sectorul 5 și la el acasă în județul Vâlcea, iar unii dintre susținătorii din ”poza” lui Florin Cîțu au arătat că nu au susținerea organizațiilor lor: Robert Sighiartău la Bistrița-Năsăud, Cristian Băcanu la Sectorul 5, Victor-Paul Dobre la Galați, Cătălin Boboc la Brăila, Vergil Chițac la Constanța.