MENIU

Data la care CCR va dezbate sesizările privind pensiile publice şi combaterea evaziunii fiscale

Data la care CCR va dezbate sesizările privind pensiile publice şi combaterea evaziunii fiscale

Judecătorii Curţii Constituţionale vor dezbate pe 13 februarie sesizarea privind Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, în aceeaşi şedinţă va fi discutată şi cererea privind legea care reglementează sistemul public de pensii.

”Avem termen pe 13 februarie pentru cele două sesizari, una referitoare la legea privind sistemul public de pensii şi una referitoare la modificarea legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale din Curtea Constituţională.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 19 decembrie, decizional, Legea pensiilor, după ce deputaţii au admis un amendament al UDMR, iniţial respins de Comisia de muncă, care prevede că cei care suferă de handicap grav se pot pensiona la realizarea unei treimi a stagiului complet de cotizare.

Proiectul a fost votat cu 193 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi 14 abţineri. Patru deputaţi nu şi-au exercitat dreptul de a vota.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
justiţie Legea pensiilor CCR