Dăncilă îl acuză pe Iohannis că se comportă precum un dictator
Premierul demis Viorica Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale, continuă atacurile la preşedintele Klaus Iohannis, de data asta la Maramureș, spunând despre acesta că vrea să arate că el e şeful: ”Aşa fac dictatorii, aşa se comportă şi Klaus Iohannis”.
"Am văzut că pensiile vor fi indexate, că ceea ce noi ne-am dorit - ca la 1 septembrie punctul de pensie să ajungă la 1,775 de lei, nu va mai fi. Am văzut că vor să scadă salariile bugetarilor, vor să aducă salariile bugetarilor la nivelul celor din domeniul privat. Am văzut că vor să privatizeze companiile din transporturi, vor să le dea la alţii. Am văzut că vor să comaseze spitale.
Am văzut că nu le pasă de profesori, că se gândesc doar cum să-şi nominalizeze oameni, să-şi pună directorii. Am văzut că de fapt tot programul este pentru ei şi nu pentru ţară. Am văzut că nu mai vor programele naţionale de dezvoltare locală, atât de bune pentru primari, indiferent de culoarea politică. Pentru ei nu contează ce e bun pentru oameni (...), contează ce e bun pentru ei, pentru că ei nu vor să aibă decât România lor, o Românie în care noi, ceilalţi, nu existăm, o Românie în care ei dictează, iar ceilalţi nu contează.
Un preşedinte care vorbea de un guvern eşuat care a adus România la cea de-a doua creştere economică din Europa, un guvern care a crescut nivelul de trai al românilor, care a investit în turism, în domenii proritare pentru România. De fiecare dată când am venit cu o propunere de ministru a aşteptat (...) numai ca să blocheze Guvernul. De fiecare dată când a respins un ministru, l-a respins din punct de vedere al oportunităţii care aparţinea primului-ministru. Am văzut un preşedinte care nu a venit cu o vorbă frumoasă despre români şi România pentru că nu iubeşte poporul român, nu a ştiut decât să critice.
Preşedintele Iohannis nu a fost mândru de această ţară frumoasă, de fiecare dată a mers la Bruxelles să-şi critice ţara nu să aducă bani europeană să lupte ca România să fie tratată în mod egal cu celelalte state europene. Avem un preşedinte care a lucrat şi lucrează numai pentru el. (...) Programul de guvernare este acceptat de preşedintele Iohannis, nu pot să cred că preşedintele de facto al PNL nu ştie despre măsurile din programul 'guvernului meu'. Dar nu-i pasă, probabil vrea să-i pedepsească pe români, vrea să le arate că el e şeful. Aşa fac dictatorii, aşa se comportă şi Klaus Iohannis", a afirmat Viorica Dăncilă, aflată joi într-o vizită în judeţul Maramureş.