MENIU

Dăncilă a trimis la Bruxelles cele două propuneri de comisar european. Pe cine a nominalizat

Dăncilă a trimis la Bruxelles cele două propuneri de comisar european. Pe cine a nominalizat

Europarlamentarii Dan Nica și Rovana Plumb sunt propunerile României pentru funcția de comisar european.

Premierul Viorica Dăncilă a trimis la Bruxelles scrisoarea cu propunerile României de comisar european, acestea fiind Dan Nica și Rovana Plumb, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse politice și guvernamentale.

La sfârșitul lunii iulie, prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat că România va trimite două propuneri pentru funcţia de comisar european, „una de comisar femeie şi una de comisar bărbat”.

Rovana Plumb şi Dan Nica au fost aleşi pe listele PSD la alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an. Ei fac parte din formaţiunea politică europeană a Socialiştilor şi Democraţilor, a doua ca reprezentare în Parlamentul European.

Problema desemnării candidatului pentru postul de comisar european care revine României frământă viaţa politică de la București înainte ca Ursula von der Leyen să devină șef al Comisiei Europene. După ce aceasta a fost votată în Parlamentul European, a început împărțirea portofoliile de comisar european.

România vizează unul dintre portofoliile energie, mediu, transporturi sau politica de vecinătate. În funcție de ce portofoiu va primi România, se va alege și persoana care va ocupa funcția.

Mai multe articole despre:
null