MENIU

Dancă, despre statutul polițiștilor și militarilor: Se întrerup concediile de odihnă, se suspendă pensionarea anticipată

Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea statutului poliţiştilor şi statutului militarilor, prevăzând, între altele, întreruperea concediilor de odihnă pentru asigurarea continuităţii programului de lucru şi suspendarea prevederilor legate de pensionare anticipată, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

"Au fost instituite reglementări care să întărească disciplina ierarhică în cadrul acestor instituţii şi pentru a reglementa situaţia unor angajaţi care trebuie în această perioadă să fie la dispoziţia instituţiilor de ordine şi siguranţă publică, în vederea combaterii efectelor epidemiei cu coronavirus. Astfel, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, se întrerup concediile de odihnă pentru personalul acestor instituţii, se iau măsuri pentru asigurarea continuităţii programului de lucru", a declarat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria, unde a anunţat o parte din deciziile luate de Executiv în şedinţa de joi.

Totodată, detaşarea personalului în vederea efectuării misiunii se va face obligatoriu fără acordul angajatului şi, de asemenea, se suspendă prevederile legate de pensionare anticipată pentru personalul din aceste instituţii pe perioada stării de urgenţă, anunță agerpres.

Mai multe articole despre:
ionel danca militari politisti