Dan Vasile Mihale: Ce puroi scoate la iveală cazul fetiței sechestrate din Baia de Aramă
Cazul fetiței de opt ani, aflată în plasament într-o familie din Baia de Aramă - județul Mehedinți, adoptată, prin sentință judecătorească definitivă, de către o familie de români stabilită în SUA, redeschide o discuție veche și dureroasă: Legea adopțiilor. Această lege, deși a suferit multe modificări, ascunde încă multe vicii de fond. Stă dovadă cazul Sorinei, un caz similar altor zeci-sute, care a avut parte, din nefericire, de o mediatizare excesivă și irațională.
Fără niciun fel de documentare privind actuala legislație privind adopțiile, o serie de flașnetari din mass media și politică s-au năpustit, precum corbii, asupra acestui caz. Speța este, în principiu, simplă. Nu o să insist prea mult. Pentru cei care nu știu cazul, o să fac un rezumat.
Familia de români din SUA, care a adoptat copilul aflat în plasament în Baia de Aramă, deține o sentință judecătorească definitivă care îi dă dreptul legal să ceară încuviințarea copilului. Și asta a și făcut. Familia la care se afla în plasament copilul a refuzat, însă, să dea curs cererii de încuviințare. În aceste condiții, familia adoptivă a reclamat la Poliție acest lucru, iar Parchetul a emis un mandat de percheziție domicilară pentru reclamația de sechestru. Totul legal, corect.
Lucrurile s-au complicat și au degenerat abia când procurorul de caz și polițiștii au descins în zonă pentru a pune în practică mandatul de percheziție. Comunitatea în care trăiește familia care avea fetița în plasament a orchestrat un protest grotesc față de prezența mascaților care asigurau perimetrul. De ce au fost prezenți mascații? Pentru că zona este considerată de oamenii legii ca una cu potențial infracțional ridicat. S-a acționat așa doar din prudență și a fost justificat.
Treaba procurorului de caz a devenit, însă, imposibilă sub lumina reflectoarelor, iar comentariile și reacțiile față de acest caz au fost iresponsabile. Chiar dacă legea este proastă, procurorul de caz, acuzat că a târât copilul, și-a făcut doar datoria. Copilul, speriat de circul din jurul său, a avut o reacție firească, de revoltă.
Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă asistenții maternali, angajați ai statului, ar fi respectat legea. Respectarea legii presupunea, însă, pierderea unui salariu. Familia la care se afla în plasament Sorina a refuzat, de două ori, să o adopte. Despre ce vorbim? Acești oameni trăiau de pe urma copiilor luați în plasament. Lor nu le păsa de copii, ci de banii pe care îi pierdeau odată cu adopția Sorinei sau a surorii sale.
Despărțirea surorilor poate fi o problemă, dar legea nu stipulează asta. Copiii mari se adoptă greu, iar când de ivesc astfel de ocazii, statul profită. Sistemul este prost gândit și are efecte grave și asupra copilului, și asupra familiei adoptive. Cei care s-au lovit de asta știu că povestea adopțiilor din Românie este foarte tristă. Statul are o singură grijă: să scpape de responsabilitatea acestor copii abandonați. Nu există nicio procedură post-adopție prin care să se urmărească parcursul acestor copii și nici dacă aceștia sunt compatibili cu familiile adoptive. Cunosc multe drame, dar nu mai insist. Vă spun doar un lucru: și eu am fost adoptat și am avut șansa unei vieți mai bune.
Comentariile vectorilor de vomă spre asta trebuie să se îndrepte. Cei 465 de parlamentari leneși și inepți ai României, care legiferează doar în interes personal, trebuie să readucă în discuție Legea adopțiilor și să corecteze erorile.