Dan Barna, audiat de Departamentul pentru Lupta Antifraudă. „Vreau să clarific orice chestiune legată de activitatea antreprenorială pe care am desfăşurat-o înainte de a intra în politică”
Dan Barna a fost chemat să dea explicații la Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF). Vicepremierul va fi audiat în dosarul fondurilor europene în care și-ar fi implicat sora și foștii colegi de liceu. Anunţul a fost făcut chiar de liderul USR pe o reţea de socializare. Dan Barna îşi exprimă speranţa ca, în urma acestei discuţii, să se lămurească toate aspectele legate de proiectul respectiv, iar verificarea începută în campania electorală să îşi încheie parcursul.
Dan Barna: „Am spus în numeroase interviuri că sunt complet disponibil și vreau să clarific orice chestiune legată de activitatea antreprenorială pe care am desfășurat-o înainte de a intra în politică.
În aceste zile solicitarea mea a dat roade și am primit o invitație de la DLAF pentru, și citez, “furnizarea informațiilor pe care le dețineți în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul proiectului” aflat în verificare.
Era foarte bine dacă această invitație nu s-ar fi lăsat atât așteptată - am solicitat chiar eu acest lucru încă din campania de la prezidențiale din 2019, când s-au speculat, din păcate, enorm de multe neadevăruri în spațiul public.
Acum sper că odată cu această invitație, pe care o voi onora cu încredere, să se lămurească toate aspectele, iar verificarea începută în campania electorală să își încheie parcursul și să scurteze drumul adevărului către lumină. Adevărul, onestitatea și transparența au caracterizat întreaga mea carieră - în politică și înainte - iar prezența mea la DLAF este exact garanția că asta nu este un slogan, ci un crez.”