MENIU

Daea: Am restrâns viteza de propagare a pestei porcine africane

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, vineri, la Constanţa, că autorităţile au restrâns viteza de propagare a virusului pestei porcine africane. El a explicat că în judeţele Brăila, Buzău, Satu Mare şi Bihor au fost introduşi porci-santinelă pentru a se vedea dacă mai există vreo posibilitate de contaminare, scrie Realitatea de Constanța.

„Din datele pe care le avem noi acum am putea spune că am restrâns această viteză de propagare a virusului și în unele județe, patru la număr, în speță Brăila, Buzău, Satu Mare și Bihor, am trecut la faza a doua în programul nostru de combatere și de eradicare a bolii”, a declarat Petre Daea.

El a explicat că în gospodăriile din cele patru județe au fost introduși porcii santinelă pentru a se vedea dacă mai există vreo posibilitate de contaminare. „După etapele acestea tehnice, sanitar veterinare, pe care le-am parcurs, am introdus în gospodăriile acestora porci santinelă pentru a constata dacă există vreo posibilitate de contaminare. Nefiind după 45 de zile, continuăm activitatea în gospodăriile respective. De altfel și la nivelul țării vom continua creșterea porcilor în gospodăriile populației în așa fel încât tradiția să nu se întrerupă, iar posibilitățile pentru fiecare gospodărie în parte să nu fie obturate”, a mai declarat Petre Daea.

Cercetători științifici și crescători de ovine din întreaga Dobroge au fost prezenți, vineri, la Constanța, la Simpozionul „Cercetarea științifică – factor principal de progres pentru calitatea și valorificarea produselor obținute de la ovine”. Reuniunea a fost organizată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor – Palas din Constanța.


Mai multe articole despre:
pesta porcină Petre Daea traditie crestere porc