MENIU

Cvartetul pentru Dialog Naţional din Tunisia a câştigat Premiul Nobel pentru Pace 2015

Cvartetul pentru Dialog Naţional din Tunisia a câştigat Premiul Nobel pentru Pace 2015, "pentru contribuţia decisivă pe care a avut-o în construirea unei democraţii pluraliste în Tunisia, în ajunul Revoluţiei Iasomiei din anul 2011"

Cvartetul pentru Dialog Naţional din Tunisia a câştigat Premiul Nobel pentru Pace 2015. Grupul a fost răsplăit "pentru contribuţia decisivă pe care a avut-o în construirea unei democraţii pluraliste în Tunisia, în ajunul Revoluţiei Iasomiei din anul 2011", anunţă Bloomberg, citând comunicatul oficial al Comitetului Nobel.

Cvartetul a fost format în vara lui 2013, când procesul de democratizare din Tunisia era în pericol să se prăbuşească din cauza asasinatelor politice şi a tulburărilor sociale. Acesta a stabilit un proces politic alternativ, paşnic, într-un moment în care ţara era în pragul războiului civil. Astfel, Cvartetul a permis Tunisiei să stabilească, în decurs de câţiva ani, un sistem constituţional de guvernare care să garanteze drepturile fundamentale ale întregii populaţii, indiferent de gen, convingeri politice sau religioase, informează documentul.

Cvartetul pentru Dialog Naţional a inclus patru organizaţii din societatea civilă tunisiană: Uniunea Generală Tunisiană a Muncii (UGTT), Confederaţia Tunisiană a Industriei, Comerţului şi Artizanatului (UTICA), Liga Tunisiană a Drepturilor Omului (LTDH) şi Ordinul Tunisian al Avocaţilor.

Aceste organizaţii reprezintă diferite sectoare şi valori ale societăţii tunisiene: munca şi bunăstarea, principiile statului de drept şi drepturile omului. În baza acestora, Cvartetul şi-a exercitat rolul de mediator şi forţă motrice pentru a avansa dezvoltarea democratică pe cale paşnică a Tunisiei, cu o mare autoritate morală.

Premiul Nobel pentru Pace pe 2015 este acordat acestui Cvartet, nu celor patru organizaţii individuale, a precizat Comitetul Nobel.

Premiul Nobel pentru Pace este oferit de Comitetul Nobel norvegian, format din cinci membri aleși de parlamentul norvegian pentru un mandat de șase ani, cu posibilitate de a fi realeși. Medalia premiului este realizată din aur masiv, reprezintă portretul lui Alfred Nobel și a fost concepută de sculptorul norvegian Gustav Vigeland.

În 2014, tânăra pakistaneză Malala Yousafzai și indianul Kailash Satyarthi au devenit laureați ai Premiului Nobel pentru Pace, ''pentru lupta lor împotriva suprimării copiilor și a tinerilor și pentru dreptul tuturor copiilor la educație''.