Curentul: Sorin Ovidiu Vîntu l-ar fi denunţat pe Tăriceanu, în închisoare
Informaţie senzaţională publicată de Curentul. Astfel, în încercarea de a face înţelegeri cu procurorii pentru a primi reduceri de pedeapsă, Sorin Ovidiu Vîntu l-ar fi denunţat pe Călin Popescu Tăriceanu. Această informaţie vine în contextul în care Vântu aşteaptă luni pronunţarea definitivă a instanţei într-un alt dosar în care este implicat, scrie Curentul.
Aflat după gratii , unde execută ani grei de închisoare, Sorin Ovidiu Vîntu asteapta pronuntarea definitiva in dosarul delapidarii patrimoniului Asociatiei Salariatilor din cadrul SNP Petrom SA.
La fond, Vintu a primit o pedeapsa de 10 ani si 2 luni de inchisoare iar liderul de sindicat Liviu Luca a primit 10 ani, ambele cu executare. Potrivit Curentul, de mai bine de un an, Vîntu incearca sa facă intelegeri cu procurorii care ii instrumenteaza diverse dosare, pentru a primi posibile reduceri de pedeapsa.
Ce relatie a avut de fapt SOV cu Realitatea TV?
SOV nu a fost niciodată proprietarul societăților PSV – REALITATEA Media. Acest lucru este dovedit prin hotărâri rămase definitive din dosarele penale, unde Vintu a și fost condamnat la ani grei de închisoare. Încă din anul 2012, acționarii PSV Gusa – Păcuraru au făcut plângere penală împotriva lui Vintu, atașând la dosar toate documentele care-l incrimineaza pe acesta, inclusiv diversele declaratii olografe la care face referire SOV astăzi, căutând sa le dea conotații care sa-l avantajeze pe el. O dovada a faptului ca astazi SOV cauta sa induca in eroare factorii interesati, este si ca Maricel Păcuraru fiind audiat într-unul din dosarele lui SOV, referitor la chiar la una dintre acele declaratii olografe, a fost creditat de catre justitie prin declaratia sa, dosarul finalizandu-se cu 7 ani de închisoare pt SOV. Cand si cine a bagat in insolventa Realitatea Media? Realitatea a intrat in insolventa in septembrie 2011, sub bagheta tandemului SOV – Elan Schwartzenberg, fiind inregistrata in acel moment cu o datorie la masa credala de cca 300 mil ron ( astazi, la 7 ani distanta Realitatea Media mai are o datorie de sub 130 de mil ron). In dosarele cauzei, apare ca acest cuplu SOV – Elan Schwartzenberg, asistați fiind de avocații Gheorghe Piperea și Arin Stanescu au falsificat de fapt o creanța de 100 de mil ron, acest lucru fiind dovedit in instanța printr-o hotărâre definitiva și irevocabila. Acest fals este cercetat astăzi de către DNA, sub aspectul savarsirii infracțiunilor penale, fiind evident ca societatea BlueLink (actionarul majoritar al Realitatea Media) si-a vândut creanța societatii E Boutique ( firma maghiara detinuta prin interpusi de Elan Schwartzenberg) intr-un mod fraudulos pt a induce erori voite la masa credala .
Celebrul dosar Realitatea de la DNA, in care Vintu are calitatea si de învinuit și de reclamant, este un dosar in care apar si celebrii Codrut Marta si Elan Schwartzenberg, acestia fiind inregistrati ca prieteni de afaceri care au pus la cale un mecanism de finantare a Realitatea Media prin sume obtinute din evaziune fiscala. Maricel Păcuraru, avand in vedere aceste fapte a cerut disjungerea dosarului, iar in cazul in care se vor descoperi neregulile reclamate de SOV, acestea sa fie cercetate separat.
Situatia lui SOV
Astăzi SOV executa ani grei de pușcărie, rezultați din patru dosare penale cu hotărâri definitive, urmand si alte posibile condamnari in viitorul apropiat. Doar in urma hotărârilor din cele patru dosare, pe latura civila, SOV datorează statului cca 350 mil de euro; toate bunurile și proprietățile lui și ale întregii familii sunt puse sub sechestru, fără a fi executate, lucru curioa cata vreme in dosare similare ( ex.Dan Voiculescu) au fost executate bunurile aflate in proprietatea acestuia la doar o luna de la pronunțarea hotărârii definitive. Un alt element interesant este ca in urma infracțiunilor penale comise de SOV, hotărârile definitive au distrus viețile a cca 100 de persoane, persoane care plătesc prin ani grei de pușcărie in dosarele FNI, PSV, ASTRA, POSTA, SINDICAT, BRS, BID, etc, acestia răspunzand și cu averile lor. Socant este ca aceste persoane condamnate penal și civil, nu au beneficiat in plan financiar in urma faptelor penale, toti banii rămânând la Vintu.
De mai bine de un an, cu o disperare frenetica, SOV incearca sa facă intelegeri cu procurorii care ii instrumenteaza diverse dosare, pentru a primi posibile reduceri de pedeapsa.
Chiar zilele trecute, SOV s a prezentat la DNA in dosarul lui Bogdan Olteanu, nu in simpla calitate de martor asa cum a relatat presei, ci pentru a-l denunta chiar pe Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului.
In acest dosar, Tariceanu chiar ar putea intampina probleme serioase, intrucat si Ionut Eftime, cel care l-a denuntat initial pe Bogdan Olteanu, a fost convins de SOV sa-i confirme denuntul referitor la Tariceanu. Eftime este coleg de inchisoare la penitenciarul Rahova iar comunicarea cu SOV a fost in ultima perioada una facila.
Chiar maine, 02.04.2018 urmează pentru SOV pronunțarea definitiva intr-un dosar ce implica sindicatele si unde cel mai probabil va primi o noua condamnare, situatie in care, prin contopirea cu celelalte pedepse, SOV risca sa se alature “clubului select” de infractori cu pedepse de peste 10 ani. Astazi, SOV provoaca amuzamentul colegilor de penitenciar purtand la piept un carton pe care scrie “n-am nimic de dat”, cautand cu disperare sa le demonstreze colegilor de carcera ca inca are contacte in lumea puterii.
Alexandru Căutiș: Vîntu este folosit de Dragnea
Invitat la Realitatea TV, jurnalistul Alexandru Căutiș a explica tcă, din informațiile sale, Vîntu este folosit de Liviou Dragnea, care vrea să scape astfel de Tăriceanu.
”Vîntu nu are nicio opreliște în a denunța pe cineva. Eu am avut un interviu cu el și a spus: Nu voi pregeta să denunț pe orice mafiot, pentru că am următorul principu: decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta”.
”De ce a așteptat până acum însă? Eu cred că tot dinspre Liviu Dragnea vine această dorință de a face denunțul. Domnul Dragnea vrea să mai scoată pe cineva în decor - pe Tăriceanu. Pentru că simte că ar putea să preia controlul ALDE. Spre ALDE se îndreaptă acum nemulțumiții din PNL și PMP. Dragnea a mirosit că ar avea un mare avantaj dacă ar prelua controlul ALDE. Și s-a gândit să îl folosească pe Vîntu ca interpus pentru a-l arunca din tren pe Tăriceanu. El l-a convins cu promisiuni deșarte. Mă miră că domnul Vîntu și-a pierdut inteligența consacrată, de ce să meargă pe mâna unui om vulnerabil cum e Dragnea?”, a spus Căutiș.