MENIU

Cum și-a construit Florin Coldea o terasă uriașă pe un bloc din perioada comunistă?

O anchetă Realitatea Plus a descoperit apartamentul generalului negru

Florian Coldea a locuit mai mulți ani într-un bloc vechi de pe Calea Călărașilor din București. Fostul general SRI se mutase în apartamentul din zona centrală a Capitalei pe 15 august 2005, la 19 zile după ce a fost numit prim-adjunct al SRI de către fostul președinte Traian Băsescu. 

Florian Coldea a locuit aproape trei ani la etajul al treilea în blocul de pe Calea Călărașilor. El a decis, împreună cu soția, să cumpere un apartament la etajul al șaptelea. Aceste date apar în fișele fostului general din servicii de la Cadastru. Realitatea PLUS a intrat în posesia contractului de Vânzare Cumpărare încheiat de Florian Coldea și vecinii săi în 2008.

Potrivit datelor de la Cadastru, Florian Coldea a cerut o autorizație de construcție a unei terase pe blocul unde locuia în 2008. Șantierul deschis de Florian Coldea s-a întins pe 4 ani, până când a cerut intabularea construcției.

Astfel, Florian Coldea și-a mărit suprafața locuibilă prin amenajarea unei mansarde superbe, mascată prin jaluzele care mai tot timpul erau trase, deasupra apartamentului său.

După ce s-a mutat, Florian Coldea și-a închiriat apartamentul din Calea Călărașilor. Conform declarației de avere din 2012, fostul șef din servicii menționa că, în 2011, a obținut din închirierea acestui apartament suma de 7.500 de lei, adică o chirie lunară de 625 de lei, cam de trei ori mai puțin decât valoarea imobiliară reală de la acea vreme.