MENIU

Cum SE RETURNEAZĂ fostele taxe auto? Ce documente sunt necesare și unde se depun

Foto ilustrativ

Șoferii care n-au reușit să ceară, în etapa din 2017, returnarea fostelor taxe auto, au acum posibilitatea să o facă, până în 2027. Deși noul mecanism a apărut cu mai bine de 9 luni în urmă, abia la finalul lui aprilie au fost publicate și normele metodologice, astfel încât cei interesați să poată face solicitările.

Potrivit normelor cuprinse în Ordinul Ministerului Mediului 868/2023 și publicat în Monitorul Oficial, solicitările de restituire, pe baza cărora se dau înapoi atât banii achitați ca taxă auto, cât și dobânda pentru perioada dintre plății taxei și cel al restituirii acesteia, vor fi depuse la ANAF.

Modelul oficial al cererii necesare celor ce n-au cerut restituirea prin mecanismul anterior din 2017 a apărut deja, în noiembrie 2022, potrivit avocatnet.ro.


Cererea trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, mai multe informații, precum contul bancar în care urmează să fie restituită suma cuvenită, precum și elementele referitoare la datele de identificare ale plătitorului și ale autovehiculului, respectiv marca, tipul/ varianta, numărul de înmatriculare și numărul de identificare.

Ca excepție de la regulă, în cazul în care nu s-a efectuat înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate, în cerere se trece numărul de înmatriculare al autovehiculului de la momentul plății sumelor.

În situația în care taxa a fost plătiră de firma de leasing, cererea de restituire se depune de către proprietarii care au achiziționat autovehiculele prin sistemul de leasing financiar, numai în condițiile în care contractul de leasing este finalizat.

În baza cererii depuse de contribuabil, organul fiscal competent verifică plata efectuată de contribuabil, în funcție de numărul de identificare al autoturismului/ autovehiculului sau CNP-ul/ CUI-ul contribuabilului, precum și celelalte informații prezentate în cerere.

Termenul legal pentru soluționarea cererilor este de 45 de zile de la înregistrare, urmând să fie comunicate apoi solicitanților, iar banii, virați în conturile bancare indicate la depunerea solicitărilor.

Atunci când Fiscul nu poate identifica cu certitudine datele necesare soluționării cererii, acesta notifică, în scris, contribuabilul și îi solicită prezentarea (în termen de cel mult 60 de zile) a informațiilor și documentelor relevante în soluționarea cererii. Dacă nu primește date suplimentare, Fiscul respinge cererea de restituire.

După ce se restituie sumele reprezentând taxe, organul fiscal central competent calculează dobânda cuvenită contribuabilului, în cel mult 15 zile de la data restituirii. Dobânda cuvenită contribuabilului se calculează asupra sumei de restituit care se înmulțește cu numărul de zile aferent perioadei cuprinse între data perceperii taxei și data restituirii efective și cu nivelul dobânzii de 0,02 %/ zi.

 

Noul mecanism vizează recuperarea următoarelor foste taxe auto:

taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (prevăzută de vechiul Cod fiscal),

taxa pe poluare pentru autovehicule (prevăzută de OUG 50/2008),

taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (prevăzută de Legea 9/2012) 

timbrul de mediu pentru autovehicule (prevăzut de OUG 9/2013).