MENIU

Cum să vezi pozele de pe Facebook pe care prietenii tăi le ascund

Sigur ai ascuns şi tu măcar o fotografie de pe pagina ta de Facebook. E normal, iar motivele pot fi foarte personale. Dar trebuie să ştii că nu există o gaură neagră a fotografiilor pe care le ascunzi şi că acestea pot să fie chiar foarte accesibile. Fie că ascunzi fotografiile în care te-a etichetat unul dintre prietenii tăi, fie că laşi imaginile în curs de aprobare în jurnalul de activităţi, acele fotografii tot poartă o etichetă cu numele tău, una pe care foarte mulţi oameni o pot vedea.

Cum faci să vezi pozele ascunse de pe Facebook

Aplicaţia Facebook Graph Search nu e doar un instrument care să îţi uşureze căutarea pe Facebook, ci şi o „armă" pe care o poţi folosi ca să afli ceea ce prietenii tăi nu mai vor să împărtăşească pe Facebook cu ţine. Bineînţeles, o poţi folosi şi pentru a căuta fotografii cu persoane pe care nu le ai în lista de prieteni, dar acesta ar putea fi considerat un act de indiscreţie.

Tot ce trebuie să facă o persoană care vrea să vadă toate fotografiile în care a fost cineva etichetat este să tasteze „fotografii cu" (photos of) în bara de căutare din Facebook. Astfel, toate imaginile în care acea persoană a fost etichetată vor apărea, chiar dacă ea a ales să le ascundă din propria cronologie. În ceea ce priveşte persoanele pe care nu le ai în lista de prieteni, nu vei putea să vezi decât imaginile pe care aceştia le-au făcut publice şi acelea care au fost etichetate de un prieten comun. Chiar şi la aceştia, îţi vor apărea toate, chiar şi acelea pe care le-au ascuns.

Vezi mai multe pe Divahair.ro.

Mai multe articole despre:
Facebook facebook poze prieteni facebook graph