Cum să scapi de RĂCELI PE TIMP DE IARNĂ. Care sunt vitaminele care te scapă de GRIPĂ
Proviziile pentru vreme rea includ vitaminele A, B, C, D, E, calciu, magneziu, seleniu, zinc, fier și ulei de pește, scrie evz.ro
În sezonul rece, imunitatea celui mic este pusă la grea încercare. Pentru a face față frigului și gerului, copiii au nevoie de protecție suplimentară și, cum nu mai mănâncă din plin legume și de fructe, pentru a rezista presiunilor exterioare, poate fi nevoie, și de suplimente cu vitamine și minerale. Arsenalul complet în lupta cu iarna include vitaminele A, C, D, E, B7 și B12, dar și calciu și magneziu, fier, seleniu și ulei de pește, substanțe necesare pentru realizarea sutelor de reacții chimice care stau la baza menținerii unei imunități și sănătăți bune, la creșterea dinților și a oaselor.
Unele vitamine rămân mai mult timp în organism, în timp ce altele se elimină mai repede. De exemplu, vitaminele A, D și E pot fi stocate în organism mai mult timp, deci, nu trebuie consumate zilnic. În schimb, vitaminele B și C nu pot fi stocate și părăsesc foarte repede organismul, iar alimentele care le conțin trebuie consumate zilnic, pentru „a face plinul”.
Vitamina C, „regina” vitaminelor care ferește micuții de guturai
Vitamina C este principalul motor al sistemului imunitar al copilului. Studiile au arătat că previne complicațiile guturaiului și gripei, precum pneumonia sau alte infecții pulmonare. În plus, ajută la dezvoltarea optimă a sistemului cardiovascular și a ochilor și menține pielea sănătoasă. Alimentele cu cel mai mare conținut de vitamina C sunt citricele, kiwi, ardeii verzi și roșii, căpșunile, tomatele, broccoli, cartofii (în special cartofii dulci), salata și legumele verzi, varza, fructele de pădure și ananasul. Vitamina C se elimină repede din organism, deci rar putem vorbi de consum excesiv. Totuși, doza indicată copiilor nu trebuie să treacă de 500 de mg pe zi, pentru a evita tulburările digestive (diaree, dureri de burtă).
O altă „vitamine minune” care antrenează imunitatea pentru iarnă este vitamina A. Atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților, vitamina A fortifică sistemul natural de apărare al organismului, ținând virusurile și bacteriile la distanță, menține sănătatea ochilor, a pielii și a unghiilor. Studiile au mai dovedit că ajută la regenerarea celulelor și la dezvoltarea oaselor. Principalele surse de vitamina A sunt morcovii, spanacul, ardeiul gras, gălbenușul de ou, laptele integral, ficatul, portocalele, caisele, piersicile, dar și cerealele „îmbogățite”.
Mai multe pe evz.ro