MENIU

Cum îşi BATE JOC un deputat de Bacău de MII de oameni

Mii de oameni, bătaia de joc a unui deputat din Bacău

Mii de oameni au devenit bătaia de joc a unui deputat din Bacău. De ani de zile, Constantin Avram obţine milioane de lei de la primăria sectorului 2 pentru a le reabilita blocurile, prin firma pe care o deţine. Lucrările nu au loc însă decât pe hârtie, pentru că, în realitate, schelele au fost abandonate încă din 2010. Oamenii s-au trezit că le plouă în casă, pereţii s-au umplut de mucegai, iar zidurile apartamentelor au devenit cuib pentru păsări.

Firma lui Constantin Avram, Consizo Serv SRL, a început în 2010 reabilitarea a nouă blocuri. După patru ani, nici măcar unul nu a fost finalizat.

Culmea este că Primăria a plătit până acum peste opt milioane de lei pentru aceste lucrări, care sunt fie de proastă calitate, fie abandonate. Iar asta în ciuda sutelor de plângeri venite în ultimii trei ani din partea locatarilor.

Explicaţia Primăriei este simplă: dirigintele de şantier face devizul lucrărilor şi transmite autorităţilor cât au de plătit. Astfel, autorităţile bagă adânc mâna în banii contribuabililor şi plătesc lucrări executate doar pe hârtie.

Şi probabil vor învăţa să zboare până când lucrările vor fi duse la bun-sfârşit. Firma deputatului Partidului Conservator, Constantin Avram, a obţinut, din 2008 încoace, peste 30 de contracte de reabilitare sau renovare, pentru care a încasat aproape 25 de milioane de lei.