Cum îți dai seama că ai probleme cu capul? Nu ignora aceste semne!
De la simțuri până la musculatură, capul este zona care controlează întreg corpul. Prin urmare, când este afectată această zonă, au de suferit și alte organe. Nici specialiștilor nu le este ușor de la început să își dea seama exact de unde provine problema, mai ales dacă nu au prea multă experiență, dar este bine ca tu să îi ghidezi în privința simptomelor.
Afecțiuni și simptome care ascund probleme cu capul
1. Leziuni cerebrale
Leziunile cerebrale apar în urma traumelor și a loviturilor puternice și pot să afecteze țesuturile, neuronii și nervii. Hematoamele, vasele de sânge sparte, contuzia, edemul cerebral (creșterea în volum a creierului) și atacul cerebral sunt unele dintre problemele care pot să apară în urma unor traume.
Simptome la care ar trebui să fii atentă în acest caz:
- amețeală;
- stare de vomă;
- dificultate în vorbire;
- sângerări din ureche;
- neîndemânare în mișcări;
- pierderi de memorie;
- probleme de concentrare.
2. Tumori pe creier
O tumoră pe creier poată să apară la orice vârstă și, din păcate, reprezintă una dintre cele mai mari probleme pe care le poate avea o persoană cu capul. Nu trebuie să te gândești imediat la cancer când auzi acest diagnostic, având în vedere că tumora poate fi non-beningnă, dar nu înseamnă că nu trebuie supravegheată.
Pentru a afla dacă ai astfel de probleme cu capul, fii atentă la următoarele semne:
- dureri de cap (intensitate mare);
- stare de amorțeală în mâini și picioare;
- amețeală;
- stare de vomă;
- schimbări de personalitate;
- dificultate de echilibru;
- tulburări de vedere, auz ori vorbire.
3. Tulburări neurodegenerative
În timp, acest tip de afecțiuni duc la deteriorarea nervilor și țesuturilor. Bolile Alzheimer, Parkinson, Tay-Sachs, Huntington, scleroza laterală amiotrofică și alte tipuri de demență pot să afecteze creierul.
Simptome care indică o boala neurodegenerativă:
- pierderi de memorie;
- neglijență mare;
- apatie;
- anxietate;
- agitație;
- schimbări bruște de stări;
- pierderea inhibițiilor.
Sursa: divahair.ro